Credinta

Acatiste pentru fiecare problemă cu care te confrunţi. Cărui sfânt să te adresezi ca să scapi de tot răul!

 

 

 

 

Rugăciunea este adevăratul medicament pentru suflet. Cu ajutorul rugăciunii reușim să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să ne confesăm Lui.

Rugăciunea, însă, nu trebuie privită ca și un colac de salvare miraculos. Înainte de a ne aștepta ca Dumnezeu să ne ajute necondiționat, nu ar trebui să uităm să facem Voia Lui.

Motivul pentru care rugăciunile nu ne sunt ascultate de multe ori, este acela că Dumnezeu știe ce este mai bine pentru fiecare, și nu omul. Dacă fiecare rugă ne-ar fi ascultată s-ar produce haos în lume.

Mai mult decât atât, rugăciunea trebuie făcută din toată inima, însoțită de fapte bune, de milostenie, de smerenie și în orice moment al zilei.

Ce sunt acatistele?

Prin intermediul acatistelor, rugile ne sunt ascultate de către Dumnezeu prin mijlocirea unor sfinți. De aceea, cu toții ar trebui să avem un sfânt ocrotitor (cel al cărui nume îl purtăm ori de care ne simțim mai apropiat) și un acatist (preferabil recomandat de către părinte) pe care să îl citim la diferite trebuințe, și nu numai.

Acatistul, prin semnificația sa, ne duce cu gândul la o rugăciune făcută în picioare. De aceea, creștinii trebuie să citească acatistele fie în picioare, fie în genunchi, ca și semn de smerenie. Acatistele cuprind mai multe paragrafe (icos, condac) de mulțumire, de laudă și de rugăminte.

Acatist pentru iertarea păcatelor

Pentru iertarea păcatelor, se citește Acatistul Domnului Iisus Hristos, iar petru întoarcerea la credință, Acatistul Sf. Andrei, după o spovedanie în prealabil.

De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se citește pentru îndeplinirea dorințelor (atenție însă ce înțelegem prin dorințe) iar cei necăjiți, aflați în necazuri, pot citi Acatistul Maicii Domnului. Sf. Pantelimon este ocrotitorul celor bolnavi, iar acatistul acestuia îi poate ajuta să învingă boala.

Acatist pentru vindecarea cancerului

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina este mare făcător de minuni, și mărturii cutremurătoare pot fi găsite pe site-uri de specialitate, ale bolnavilor de cancer vindecați după citirea acatistului, ale mamelor ce au avut o naștere ușoară, ale celor ce s-au însănătoșit, ale celor ce și-au găsit loc de muncă după ce au citit acatistul vreme de 40 de zile.

Acatiste pentru păgubiti şi pentru înţelegere cu soacra

Dacă ați pierdut un obiect, sau vi s-au furat bani, ori dacă aveți datorii sau altcineva are datorii la dvs., Acatistul Sfântului Mina vă va fi de mare folos. Pentru persoanele ce nu pot avea copii, acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana citit vreme de 40 de zile, cu post și fapte bune, poate face minuni. Iar tinerii ce au necazuri cu părinții ori socrii își pot găsi alinarea cu ajutorul Acatistului Sfintei Filofteia.

Acatist contra farmecelor

Îndepărtarea farmecelor (pentru cei ce cred că au „făcături„) se realizează citind Acatistul Sf. Vasile, în vreme ce îndepărtarea duhurilor rele ce ne dau târcoale se poate realiza cu ajutorul Acatistului Sf. Ștefan. Pentru copiii bolnavi, citirea Acatistului Sf. Stelian și a Sf. Nectarie aduc binecuvântare și tămăduire, iar Acatistul Sf. Ierarh Nicolae ajută  tinerii să reușească la examene și să se căsătorească. Acatistul Sf. Ioan Botezatorul se adresează celor ce merg în instanță li se judecă, iar Acatistul Sf. Ierarh Vasile, Grigorie și Ioan este pentru îndepărtarea vrăjitorilor.

Ce acatist să citeşti dacă vrei să renunţi la ţigări şi băutură

Lupta cu patimile grele (băutură, țigară, desfrânare) se poate câștiga citind Acatistul Potirului Nesecat, iar Paraclisul Maicii Domnului se citește la vreme de mare necaz. Acatistele însă nu se spun oricum.

Acestea se citesc cu sau fără binecuvântare de la preot, dar cu gând curat și litere de aur în mintea și în sufletul nostru. Acatistele se citesc vreme de 40 de zile, însoțite de spovedanie, post (măcar miercurea și vinerea dacă nu ne aflăm în perioada unuia din cele patru posturi mari) și fapte bune. Degeaba cerem de la Dumnezeu sănătate dacă noi continuăm cu patimile, degeaba cerem bani dacă noi nu muncim, degeaba cerem înțelegere dacă nu iertăm.

 

Sursa: Ortodox.ROL.ro




Categorii