Credinta

Este oficial. Contribuțiile bănești cerute de biserici pentru nunți, înmormântări, botezuri NU sunt obligatorii. Preoții fac abuzuri asupra enoriașilor

 

 

 

 

Contribuţiile băneşti cerute de biserici tulbura liniştea enoriaşilor. Mulţi oameni cred că sumele sunt obligatorii, din moment ce sunt afişate în mai toate parohiile.

În realitate este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau bisericii de bună voie, pentru care trebuie să primească chitanţa.

Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume. Ba mai mult decât atât, dacă cer bani pentru înmormântări risca să-şi piardă parohia.

Sfântul Sinod: Hotărârea numărul 13.842, din 22 decembrie 2014, spune negru pe alb ca preotul care cere bani pentru înmormântare risca să-şi piardă parohia. Fapt confirmat şi de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane.

VASILE BĂNESCU, purtător de cuvânt Patriarhia Romană: “Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrase, apoi verificări periodice, se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv sau în cazurile extreme care presupun multe greşeli şi în timp acumulate – caterisirea”.

VASILE BĂNESCU, purtător de cuvânt Patriarhia Romană:”Este o hotărâre de sinod. Când apar persoane care spun că nu au auzit de ea sau că au auzit, dar nu o pot respecta din vari motive, atunci avem o problemă.”

Veţi întâlni peste tot contribuţii pentru slujbele bisericeşti. Iar valorile diferă de la o parohie la alta. Indiferent de suma afişată, care poate ajunge în unele cazuri şi până la 1000 de lei, oamenii trebuie să ştie că dau aceşti bani de bună voie.

Toate cazurile în care sunt forţaţi să plătească pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Romane.

 

Sursa: ExtraNews.ro




Categorii