Aperitive si Gustari

Iată o rețeta delicioasă și rapidă de zacuscă de vinete pentru iarnă, exact cum o făcea bunica!

 

 

 

 

Ce poate fi mai gustos iarna ca o zacuscă delicioasă de vinete pe o felie de pâine proaspătă? Numai gândul la ea te face să fugi să o prepari cât mai repede!

Noi îți vom prezenta o rețetă de zacuscă de vinete așa cum o ții minte din copilărie pe masa bunicii tale!

 

Ingrediente:

– 500 ml de ulei;

– aproximativ 5 kg de vinete;

– sare și piper;

– 2 kg de ardei roșii capia;

– 1 kg de ceapă mai mare;

– 2 kg de roșii.

 

Mod de preparare:

Mai întâi de toate va trebui să pui pe o tavă vinetele și pe alta ardeii și să-i pui la cuptor pentru a se coace. După ce vor fi gata, toate legumele coapte trebuie presărate cu sare și acoperite cu un capac. Atenție, acestea trebuie să fie calde!

După 15 minute vom curăți legumele coapte și le lăsăm să se scurgă de lichid. După ce s-au scurt, le mărunțim bine.

Ceapa trebuie tocată mărunt și prăjită în ulei până vom observa că aceasta devine sticloasă. Deasupra adăugăm vinetele coapte și ardeii copți și tocați, apoi lăsăm să clocotească și adăugăm și roșiile, care trebuie date prin răzătoare în prealabil.

Se fierb legumele timp de 30 de minute. După ce este gata mâncărica, o împărțim în borcanele spălate și uscate, iar deasupra se adaugă ulei.

Borcanele înfiletate trebuie puse la cuptor pentru câteva minute.

Este o rețetă extrem de ușoară dar tot pe atât de gustoasă și care ne prinde foarte bine în sezonul rece!

 

Pofta buna!

 

Sursa: secretelesanatatii.info




Categorii