Aperitive si Gustari

Sticksuri din dovlecei făcuți la cuptor

 

 

Sticksuri din dovlecei făcuți la cuptor

 

 

Sticksurile din dovlecei cu parmezan la cuptor sau crochete de dovlecei, este o rețetă rapidă și ușoară ce poate fi un aperitiv foarte potrivit, dar și un snack din categoria celor sănătoase și slab calorice. Aleg întotdeauna să fac această rețetă de sticksuri din dovlecei la cuptor pentru ca este varianta sănătoasă la restul gustărilor de obicei prăjite în mult ulei și în general pe bază de cartofi. Tocmai de aceea aleg întotdeauna varianta la cuptor, dar asta nu înseamnă ca textura nu rămâne una crocanta la exterior, dar cremoasă și fină la interior. Vă invit să încercați această rețetă cu dovlecei la cuptor!

Ingrediente:

  • 620 g dovlecei;
  • 1 ou mai mare sau 2 ouă mai mici;
  • 100 g pesmet;
  • 2 linguri ulei de măsline;
  • Boia, busuioc uscat, sare și piper;
  • 50 parmezan;
  • 30 făină.

sticksuri-din-dovlecei-la-cuptor

Mod de preparare:

Spălăm dovleceii bine, apoi îi tăiem sub forma unor bastonașe. Radem parmezanul mai fin sau mai mare, după preferință.

Peste dovlecei presărăm sare, piper, uleiul de măsline și făina și îi amestecăm.

Peste pesmet adăugăm busuiocul uscat, sarea, piperul, boiaua dulce și parmezanul apoi le incorporăm. Oul se bate puțin cu sare și piper. Se trec dovleceii prin ou, apoi prin amestecul de pesmet cu parmezan. Se așează bastonașele de dovlecei în tava tapetată cu hârtie de copt.

Îi băgăm la cuptorul preîncălzit la 190 grade pentru aproximativ 30 de minute sau până dovleceii devin aurii.

După ce se răcesc puțin, îi punem pe un platou și pot fi serviți cu sos de iaurt, sos de iaurt cu usturoi și lime, sos de roșii (ketchup de casă)

 

Poftă bună!

ХРУСТЯЩИЕ КАБАЧКОВЫЕ ПАЛОЧКИ! БЕЗ капли МАСЛА и ЖИРА! Не Жареные Кабачки. Вкусно. Полезно. - YouTube




Categorii