Aperitive si Gustari

Piept de pui umplut cu cașcaval, nu poti rezista acestei delicatese

 

 

 

 

Ingrediente:

5 bucăți piept de pui

5 felii șuncă

200 g cașcaval

1 lingură muștar

1 lingură sos de roșii

1 lingură iaurt

sare, piper, praf de usturoi

 

Mod de preparare:

Piept de pui umplut cu șuncă și cașcaval, la cuptor – o variantă de cină rapidă, aspectuoasă, ușor de încropit, perfectă pentru zilele lungi de muncă în care parcă vrei să se facă singură mâncarea.

Preîncălzește cuptorul.

Crestează câte un buzunar în fiecare piept de pui. Bate iaurtul cu sosul de roșii și muștarul.

Asezonează cu sare, piper și usturoi pudră.

Dă pe răzătoare cașcavalul. Unge ușor interiorul buzunarului cu amestecul de sosuri(nu până îl termini pe tot, deoarece vei pune și deasupra). Pune câte o felie de șuncă în buzunarul fiecărui piept de pui. Presară și cașcaval înăuntru (nu până îl termini pe tot, deoarece vei pune și deasupra).

Pune bucățile de pui în tavă. Stropește-le cu puțin ulei și dă la cuptor. Dă la cuptorul preîncălzit la foc mediu timp de 15 minute.

Scoate tava. Unge deasupra, în mod egal, fiecare piept de pui cu restul de amestec de sosuri. Pune și restul de cașcaval deasupra și mai dă la cuptor până se rumenește cașcavalul. Presară câteva frunzulițe de pătrunjel proaspăt deasupra și servește fierbinte.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bensan Romania




Categorii