Flori si gradina

Plante care aduc noroc și bunăstare

 

 

Plante care aduc noroc și bunăstare

 

Majoritatea au acasă cel puțin o floare în grădină sau în casă cu scopul de a înfrumuseța spațiul, de a decora un loc anume sau pur și simplu de a aduce mai aproape natura de locuința proprie.

Unii dintre noi își amenajează căminul după anumite reguli de estetică și confort, însă puțini știu că plantele trebuie alese și în funcție de semnificația pe care o are fiecare. Sunt plante care aduc noroc dar sunt și plante care aduc ghinion.

E adevărat că plantele sunt indicate atât pentru sănătate, cât şi pentru decorarea casei, dar când ne hotărâm să achizitionăm una nouă, trebuie să ştim cât mai multe despre ea.

Sporul casei, așa cum îi este și numele, se spune că atrage bunăstarea și norocul în casă. Însă, este îndrăgită mai ales pentru florile viu colorate. Originară din Africa, fiind cunoscută și sub denumirea de „Impatiens“, „Lisa cea harnică“ sau „Nu mă atinge“, are nuanțe strălucitoare de portocaliu, roz, roșu, violet și corai. Din acest motiv este una dintre cele mai căutate flori de apartament.

 

Imagini pentru Sporul casei

 

Begoniile de exemplu sunt recomandate pentru cei care au tendinţa să se certe mai mult, aceste plante reprezentând antidotul, sunt cele care îţi dau răbdare.

Mușcatele cu flori roșii sau albe sunt bune pentru că alungă oboseala și durerile de cap. Este suficient să stați aproximativ 15 minute lângă o mușcată și efectul este garantat. O casă împodobită cu muşcate atrage o stare de spirit excelentă și aduce noroc financiar.

Orhideea este și ea o plantă care reprezintă simbolul răbdării și al rezistenței. În afara faptului că este foarte frumoasă, orhideea atrage iubirea, calmează sufletul și aprofundează prieteniile.

Trandafirul pitic se spune că are cea mai puternică vibraţie dintre toate plantele, atrage dragostea, are putere vindecătoare, aduce noroc şi protecție. Rezistenţi și foarte frumoşi, trandafirii au în funcţie de culoare următoarele semnificații: cei albi aduc purificare şi vindecare, energie pozitivă; trandafirii portocalii transmit pace și prietenie; trandafirii roz exprimă iubire, voie bună; nuanța fucsia simbolizează pofta de viaţă, iubirea profundă; culoarea mov semnifică spiritualitate; trandafirii roșii exprimă pasiune, iubire sinceră.

Feriga este adorată de magicieni pentru ca are puteri… magice. Prin tradiţie, Dryopterius filix mas este specia de ferigă cunoscută popular sub numele de năvalnic, limba şarpelui, barba ursului, fiind benefică pentru sporul casei. Există o specie de ferigă care crește în pădure, această specie înfloreşte doar în noaptea de Sânziene, pe 24 iunie, floarea ei albă în formă de stea fiind culeasă după un ritual anume şi poartă noroc. Feriga de apartament în schimb înfloreşte foarte rar, are o floare delicată de culoare galbenă şi este cea mai norocoasă.

Ciclamaua este o plantă decorativă care înveseleşte atmosfera. Se spune că este un consilier financiar pentru familia care o primeşte în casa ei deoarece aduce noroc de bani. Un ghiveci cu flori colorate în alb, roșu sau violet are scopul de a însufleți orice interior în perioada iernii când înflorește de obicei.

Un ghiveci mic cu Oxalis sau Trifoi va aduce noroc de bani. Trebuie udat periodic pentru a fi mereu la fel de frumos. Trifoiul este o plantă decorativă care face flori roz, albe sau galbene dacă este îngrijit bine.

Busuiocul se spune că atrage iubirea, pasiunea, norocul şi frumuseţea în casă. Busuiocul la ghiveci se poate folosi şi la aromarea preparatelor culinare, dar este şi un bun antidepresiv, antiseptic şi antibacterian.

Florile aduc energie pozitivă atâta timp cât sunt îngrijite pentru că ele transmit starea lor celor care stau în apropiere, deci aveți grijă ca acestea să fie tot timpul proaspete și sănătoase, la fel va fi și norocul adus de ele.

 

Sursa : CasoTeca




Categorii