Desert

Faguri cu crema de lamaie, un dulce din copilarie

 

 

Faguri cu crema de lamaie, un dulce din copilarie

 

 

Pentru reteta de Faguri cu crema de lamaie de astazi am pastrat reteta de Faguri si am schimbat crema. Se potrivesc cu orice crema si aroma, cu siguranta voi mai incerca si alte combinatii.

Reteta nu este deloc complicata, doar ca este absolut necesar sa aveti forma speciala pentru aceste prajituri, electrica sau din fonta. De fiecare data cand fac faguri, copiii mei ii mananca si asa simpli, nu mai au rabdare pana sa ajung sa-i umplu. De aceea, un numar exact de faguri nu am cum sa va dau, dar depinde foarte mult si de cat de mici sau mari ii faceti.

 

Ingrediente:

  • 6 oua
  • 200 g zahar
  • 100 ml ulei
  • 125 ml lapte
  • 450 g faina
  • 1 lingurita amoniac
  • esenta de vanilie
  • Crema de lamaie:
  • 150 g zahar
  • 50 g amidon
  • 450 ml lapte
  • 50 g unt
  • 250 g mascarpone
  • esenta de vanilie
  • zeama de la o lamaie

 

Mod de preparare:

Ouale se mixeaza cu un praf de sare, pana isi dubleaza volumul. Se adauga zaharul si se mixeaza pana se albesc si devin ca o crema. Pe rand, se adauga apoi vanilia, uleiul, laptele, amoniacul stins cu putina zeama de lamaie sau otet si la sfarsit faina.

  • amoniacul se poate inlocui cu praf de copt.
  • compozitia finala seamana mult cu cea de chec, daca ti se pare ca e prea groasa (depinde si de faina folosita) poti adauga cateva linguri de lapte

Se pune compozitia in aparatul incins, cu ajutorul unei lingurite. Se coc cateva minute, in functie de aparatul folosit. Le urmariti gradul de coacere si le tineti pana se rumenesc usor

  • eu am pus compozitia intr-un recipient ramas de la ketchup. Treaba a mers mult mai usor si mai curat.
Crema de lamaie:

Intr-o cratita amestecam amidonul si zaharul. Turnam treptat laptele, amestecand continuu, sa nu se formeze cocoloase. Punem cratita pe foc mic si amestecand continuu fierbem pana se ingroasa. Adaugam untul in budinca fierbinte si amestecam bine, pana la omogenizare. Lasam putin sa se racoreasca, acoperim cu folie alimentara, pusa direct pe suprafata cremei si lasam sa se raceasca.

In crema bine racita si punem mascarponele, zeama de lamaie si putina esenta de vanilie si mixam la viteza mare, pana la omogenizare.

Asamblare Faguri cu crema de lamaie:

Punem pe masa jumatate din faguri, spritam pe fiecare cate un mot de crema. Acoperim cu un fagure neuns, unind 2 cate 2. Se dau la rece pana in momentul servirii.

 

Pofta buna!

 

 Sursă




Categorii