Credinta

Rugaciune la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Tihvin

 

 

 

 

Cu ce laude vom împodobi icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, prin care se revarsă râuri îmbelșugate de daruri celor ce Te cinstesc pe Tine, Preacurată ? Icoana Maicii Domnului de la TihvinCu ale Tale mijlociri izbăvește poporul Tău din legăturile celui viclean și ne dă nouă a petrece întru curăție și smereniei vremea acestei vieți trecătoare, ca să ne învrednicim a ajunge și în lăcașurile slavei cerești. Deschide-ne nouă poarta pocăinței, mai înainte de a fi înghițiți de valurile cugetării lumești. În corabia mântuirii ne așează pe noi și cu adierile rugăciunii Tale ne dăruiește drum netulburat până la limanul Vieții. Născut-ai pe Cel mai presus de fire și firea noastră cea stricată de păcat ai înnoit-o. Blestemul morții s-a dezlegat prin nașterea ta cea sfântă și lumea a aflat mântuire din adâncurile cele întunecate ale iadului. Pentru aceasta, cu ce cuvânt de laudă vom mări minunile Tale, căci numai Tu, Stăpână, cu smerenie Te-ai plecat Ziditorului Tău când ai primit în pântece pe Cel nemărginit. Acestuia roagă-Te pentru noi, ca să fim izbăviți de focul cel veșnic și să ajungem la limanul odihnei cerești. Ajută-ne a purta fără cârtire sarcina necazurilor pentru păcatele noastre și dă-ne toiagul rugăciunii Tale ca sprijinire pe calea vieții.

Bucură-Te, oglinda fecioriei, slava monahilor, palatul Stăpânului, veselia drepților, dorirea pustnicilor, sabie necruțătoare pentru duhurile răutății, mângâiere credincioșilor, apărătoarea celor nedreptățiți, floarea cea neveștejită a fecioriei, bogăția săracilor, nădejdea celor smeriți, cununa celor înțelepți, vasul slavei cerești întru care s-a lucrat mântuirea neamului nostru spre slava lui Dumnezeu, către Care roagă-Te să fim noi izbăviți de focul cel veșnic și să dobândim răspunsul cel bun la judecată, ca să Te mărim pe Tine cu mulțumire în veci.

Amin+

Sursa: maica domnului




Categorii