Credinta

Rugăciunea de luni. Preoții spun că îți aduce noroc, te ferește de rele și vei avea spor toată săptămâna

 

 

Rugăciunea de luni vă împlinește toate dorințele!

 

Rugăciunea de luni

Rugăciunea de dimineaţă este cel mai potrivit mod prin care un creştin cu dragoste de Dumnezeu îşi poate începe ziua. Momentul nu doar că te încarcă spiritual, îți limpezește mintea și sufletul, dar te conectează cu Divinitatea și te pregătește pentru ceea ce urmează să faci peste zi.

Iată de ce rugăciunea de luni este importantă, iar preoții spun că, dacă o vei rosti, vei avea spor toată săptămâna.

Rugaciunea de luni pentru spor

Iată care este rugăciunea pe care trebuie să o rostești luni dimineața, rugăciune de spor și de binecuvântare pentru toată săptămâna. Rugăciunea de luni dimineața, pentru spor, nu îți ia mai mult de 5 minute, însă beneficiile sunt uriașe. Te vei simți mai liniștit și mai conectat cu Cel de Sus.

“Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în Rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu!

Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci.

Amin”.

„Preaputernice Doamne Dumnezeule, îmi aduc aminte că te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră. Și ai fost vândut pe treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean.

Pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile diavolului. Te rog să Te milostivești asupra mea, păcătosul! Și să mă răscumperi și pe mine, vânzătorul și de toate zilele ucigașul. Și aceasta să o faci, pentru ca să cinstesc nașterea Ta cea sfântă. Și să mă închin Dumnezeirii Tale.

Dă-mi, Doamne, iertare păcatelor mele celor multe, și putere să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că te-am amărât fără de număr.

Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare, ca un doctor bun precum vei vrea, pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.

La Tine drept aceea am toată nădejdea mea, crezând că precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă pui întru împărăția Ta.

Amin!”

 

Sursă




Categorii