Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Superstitii, Obiceiuri si Traditii de Anul Nou

 

 

 

 

In orice colţ al lumii ne-am afla în noaptea care face trecerea dintre ani, trebuie să fim conştienţi că fiecare țară în parte are anumite superstiţii şi tradiţii legate de Anul Nou.

La români, conform tradiţiei, în noaptea de Anul Nou românii trebuie să facă cât mai mult zgomot pentru a alungă toate spiritele rele.

Unii români merg chiar mai departe şi obişnuiesc să ţină în buzunar o căpăţână de ustoroi, care are menirea de a-i feri de spiritele rele.

O altă superstiţie de Revelion este aceea că atât în ultima zi din an, cât şi în prima zi a celui nou este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă (inclusiv gunoiul) deoarece, o dată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul.

Şi că tot vine vorba de bani, există şi superstiţia conform căreia oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie pe când începe noul an. În caz contrar, aceştia vor rămâne datori întreg anul.

De asemenea, o bine cunoscută superstiţie spune că prima persoană care va trece pragul casei în prima zi din an ne va influenţă tot anul. Conform tradiţiei, persoanele cu părul blond sau roşcat aduc ghinion în timp ce cele brunete aduc noroc. De asemenea, dacă prima persoană care intră în casă este bărbat, anul va fi plin de noroc, în timp ce dacă femeile intră primele, acesta va fi plin de ghinion.

Conform tradiţiei populare, fetele nemăritate pun în Ajunul Anului Nou un fir de busuioc într-un vas cu apă, o ramură de măr şi un ban. Dimineaţă, fetele îşi vor visa alesul cu care urmează să se căsătorească.

De asemenea, la miezul nopţii, uşa casei trebuie să fie deschisă, permiţând astfel anului vechi să iasă, în timp ce cel nou să între.

Preluat mai nou şi de români, obiceiul cu sărutatul sub vâsc este practicat în noaptea dintre ani de către îndrăgostiţi. Aceştia cred că astfel vor fi însoţiţi de dragoste întreg anul.

Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine că fiecare persoană să poarte o haina nouă dar şi ceva roşu, ori o altă culoare veselă pentru a atrage toate energiile pozitive.

Toate obiceiurile şi superstiţiile de anul nou variază în funcţie de regiune şi de ţară. Unele dintre ele au fost modernizate în timp ce altele au fost uitate sau ignorate de cei tineri.

Mai mult, în noaptea de Anul Nou persoanele nu au voie să doarmă, iar cine nu rezistă va fi somnoros tot anul. O altă datină spune că în Ajunul Anului Nou trebuie să ai mereu în buzunar câteva boabe de grâu, pentru a fi ferit de foamete tot anul. De asemenea, trebuie să ai şi bani în buzunar pentru că noul an să nu te prindă sărac.

Românii obişnuiesc să consume peste în noaptea dintre ani, pentru a le asigura o trecere lînă şi uşoară în anul ce urmează. Pe de altă parte, carnea de pasăre este aducatore de ghinion. Acest lucru se datorează faptului că păsările de scurte scormonesc pământul şi îl împrăştie, fapt corelat cu împrăştierea prosperităţii şi a binelui din casă.

În noaptea dintre ani dar şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Conform tradiţiei, persoanele care plâng în prima zi a anului vor avea un an plin cu evenimente triste.

Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care românii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, colindele joacă un rol extrem de important. Printre acestea trebuie neapărat să amintim Sorcova şi Pluguşorul.

Totuşi, în noaptea dintre ani este important să ne punem mereu o dorinţa şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari.

 

Sursa: Radio Iasi




Categorii