Aperitive si Gustari

Cuburi aperitiv cu spanac, ciuperci și cremă de brânză

  

 

Cuburi aperitiv cu spanac, ciuperci și cremă de brânză

 

Ingrediente:

pentru aluat:

  • 6 ouă, 6 linguri ulei
  • 3 linguri smântână, 6 linguri făină
  • 3 lingurițe praf de copt
  • 6 linguri spanac

pentru umplutură:

  • 250 gr cremă de brânză
  • 100 gr brânză feta, 3 linguri smântână
  • 400 gr ciuperci la conservă (tocate mărunt)
  • Vegeta (după gust)
  • 5 gr gelatină

 

Mod de preparare:

Spargem ouăle și separăm albușurile de gălbenușuri. Amestecăm 6 gălbenușuri cu 6 linguri de ulei și 6 linguri de spanac tocat. Adăugăm apoi 3 linguri de smântână, 6 linguri de făină și 3 lingurițe de praf de copt. Batem albușurile separat și le adăugăm în amestecul de gălbenușuri.

Tapetăm tava de la cuptor cu hârtie de copt și turnăm aluatul obținut în ea. Coacem aluatul timp de aproximativ 15-20 de minute, până devine ușor maro deasupra. O scoatem apoi din cuptor și o punem pe o cârpă umedă, după care o tăiem în 3.

cuburi cu crema de branza mod de preparare

Amestecăm brânza feta cu crema de brânză, smântâna și vegeta. Dizolvăm gelatina țn 2 linguri de apă caldă, apoi adăugăm în ea o lingură din amestecul pregătit anterior. Adăugăm apoi toată gelatina în umplutura de brânză și amestecăm bine.

Adăugăm ciupercile tăiate în crema de brânză și întindem jumătate din amestecul obținut peste primul blat. Adăugăm apoi cel de-al doilea blat și restul de umplutură. Punem deasupra ultimul blat și înfășurăm totul într-o folie. Lăsăm la frigider cel puțin o oră, înainte de servire.

 

Poftă bună!

 

 Sursă




Categorii