Povesti de viata

Povestea broscuței surde. Merită să o citești!

 

 

 

 

Un grup de broaste calatoreau printr-o padure; la un moment dat doua dintre ele au cazut intr-o groapa adinca. Cind celelalte broaste au realizat cit de adânca este groapa in care au cazut cele doua broaste, au inceput sa se agite pe margine, sa faca multa galagie sa le spuna celor din groapa ca situatia lor este imposibila…si ca sunt deja ca si moarte.

Cele doua broaste au ignorat insa ceea ce li se spunea si sareau cat puteau de sus, sperind ca au sa ajunga sa sara pe marginea gropii si sa se salveze. Broastele de pe margine continuau sa se vaiete si sa le spuna ca nu-i nici o speranta…distanta e mult prea mare si asta le este soarta…vor muri in groapa precis.

In cele din urma, una dintre broaste, obosita, s-a oprit sa se odihneasca si auzind ce spun broastele de pe margini, s-a apucat de plins si…n-a mai sarit; si curând a murit de inima rea.

Cealalta broasca insa a continuat sa sara tot mai sus…cât putea de sus. Pline de bunavointa, broastele de pe margine s-au unit intr-un cor si o rugau pe broasca sa accepte ca asta ii este destinul si sa stea linistita sa astepte si ea sa moara. Dar broasca din groapa, incapatânata a sarit din ce in ce mai sus, pâna cind una din sarituri a fost pe marginea gropii…reusise sa sara afara, sa se salveze. Când au vazut-o afara, celelalte broaste , uimite au intrebat-o …

-Nu ne-ai auzit strigând la tine să te opresti?

-Nu, raspunse broscuta…ca sunt surda…si sufla greu sarmana gâfâind de oboseala. Am crezut ca ma incurajati si de aia saream din ce in ce mai tare!

Moralul istoriei: Cuvintele oamenilor pot avea un efect mare asupra vieții altora. Gândește-te la ceea ce spui înainte de a ieși din gură. Ar putea fi doar diferența dintre viață și moarte.

Si o alta povestioara interesanta…

 

Acelasi lucru în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă:

„Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!”.

Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse pe dos, scrisese altceva si o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede şi bancnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

– Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.

Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul:

„Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea…”

 

Morala – De multe ori daca schimbam modul in care spunem un lucru putem schimba si modul in care acest lucru este inteles. Mare grija la cuvinte, dragii mei!

 

Sursa: Ea+El




Categorii

loading...
error: Content is protected !!