Flori si gradina

Ce NU e bine să faci de 1 Martie

 

 

 

 

Simbolul stravechi al primaverii, al inceputului, al bucuriei de a trai este Martisorul. De Martisor, vechiul se reinnoieste, iar traditiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei.

Iată mai jos ce este bine și ce NU este bine să faci azi!

– Durata in care este purtat martisorul variaza de la zona la zona. Exista regiuni in care se poarta pe durata zilelor babelor (9 zile). In unele zone se poarta cate 12 zile, iar in altele, o luna intreaga.

– In unele sate din Transilvania, martisorul se agata la porti, ferestre sau la coarnele animalelor, pentru ca acestea sa fie sanatoase si productive. De asemenea, in Doborgea, Martisorul se purta pana la venirea berzelor, dupa care era aruncat spre inaltul cerului.

– Ziua de 1 Martie mai este legata si de alte traditii si obiceiuri populare. Se spune ca gospodinele nu au voie sa dea cu matura sau sa spele, pentru a nu aduce inapoi gerul Babei Dochia si pentru a nu da norocul afara din casa. Ele au voie, in schimb, sa faca de mancare.

– Tot astazi, in prima zi de primavara, este bine sa consumi vin rosu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 martie nu este bine sa te certi cu nimeni, pentru ca altfel risti sa ai dispute pana la venirea toamnei.

– Traditia spune ca martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand se arata primavara, se aude cucul cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele. Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.

– In intervalul 1-9 martie se aleg si Babele pentru a vedea cum iti vor fi zilele in anul respectiv. Legende stravechi ne spun ca de zilele Babelor, baba Dochia obisnuieste sa toarca si sa isi scuture cele noua cojoace, unul cate unul, in fiecare din cele noua zile. In zonele din Ardeal, femeile nu trebuie sa lucreze cu fusul cat timp dureaza “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mania si blestemele Babei Dochia.

– Daca prinzi snurul la incheietura mainii, ai grija sa il inchei intr-un nod. Nodul este inzestrat cu functie protectoare si, in perioada in care porti firul de martisor, are puterea de a tine raul departe de tine. La randul lor, impletiturile te feresc si ele de ghinion si imprejurari nefavorabile.

– Si tot astazi, in anumite zone ale tarii, datina spune ca mamele trebuie sa prinda la mana copilului sau la gat o moneda de argint. Copilul care va purta acest martisor va fi precum argintul: curat si sanatos, fiind ferit de friguri totodata. Mamele care agata martisorul in pieptul copilului sau la incheietura mainii trebuie sa se fereasca sa nu fie vazute de femeile insarcinate. Ori altfel, copilul care se va naste va avea un semn pe chipul sau…

 

Sursa




Categorii