Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Cea mai gustoasa reteta de lebar de casa. Perfecta pentru masa de Craciun

 

 

 

 

Lebar sau leberwurst este unul dintre preparatele specifice Craciunului, care nu trebuie sa lipseasca de pe masa de sarbatoare.

Traditionalul lebar romanesc are ca ingredient principal ficatul de porc si se serveste la aperitiv, alaturi de pasta de hrean sau mustar.

Lebarul este foarte consistent, asa ca ar trebui consumat cu moderatie. Necesita destul de mult timp de preparare si migala, insa merita efortul.

Lebarul, la fel ca multe alte bunatati pentru Craciun, se prepara cu cateva zile inainte de marea sarbatoare si se tine la rece.

Pentru a face un lebar de casa extrem de gustos e nevoie ca ficatul de porc sa fie extrem de proaspat.

La fel de importante pentru un lebar de casa sunt si condimentele pe care le adaugi in compozitie.

 

Ingrediente:

500 g ficat de porc
250 g carne cu grasime sau slanina proaspata
2 cepe
4 oua
mate de porc
sare
Frunze de dafin
Piper macinat si boabe

 

Mod de preparare:

Se fierb ficatul si carnea in apa cu sare. Ceapa se taie marunt si se pune la calit.

Apoi, toaca totul la masina de tocat sau cu ajutorul unui blender, adauga si ouale, si amesteca pana obtii o pasta fina. Adauga condimentele si framanta compozitia.

Partea cea mai meticuloasa a retetei este umplerea matelor cu compozitia pentru leber. Pentru asta ai nevoie de o masina de tocat la care se monteaza o palnie speciala sau alte instrumete cu ajutorul carora poti pune compozitia in mate.

Fiecare lebar se leaga la capete si apoi se pun toate bucatile la fiert in apa cu frunze de dafin si piper boabe. Cand sunt gata se asaza intr-o tava si se pun la rece.

Pentru un aspect frumos, lebarul poate fi presat, asa ca pune peste tava cu lebar un tocator de lemn.

 

Pofta buna!

Sursa:  Mooza.ro




Categorii