Bauturi

Ceaiul care poate reduce riscul de cancer ovarian

 

 

 

 

Consumul zilnic de una sau doua cesti de ceai verde sau negru ar putea reduce riscurile de cancer ovarian, potrivit unui studiu al oamenilor de stiinta suedezi publicat luni în SUA, relateaza AFP.
„Am constatat o diminuare cu 46% a riscurilor de cancer ovarian la femeile care au baut una sau doua cesti de ceai zilnic în comparatie cu cele care nu au consumat deloc”, au indicat Susanna Larsson si Alicja Wolk, de la Institutul Karolinska din Stockholm, care au condus acest studiu publicat în Archives of Internal Medicine.

„Fiecare ceasca de ceai suplimentara este însotita de o reducere a riscurilor de cancer ovarian cu 18%”, au precizat cercetatorii suedezi.

Acest studiu a fost realizat în Suedia între 1987 si 1990, pe un esantion de 61.057 de femei cu varste cuprinse între 40 si 76 de ani. Participantele au trebuit sa se supuna unui chestionar riguros în legatura cu obisnuintele lor alimentare, iar evolutia lor medicala a fost urmarita timp de 15 ani în medie, pana în 2004. În aceasta perioada, 301 femei au dezvoltat un cancer ovarian.

Cercetatorii suedezi nu le-au separat în rezultatele lor pe femeile care au baut ceai verde de cele care au baut ceai negru. Aceste doua varietati de ceai contin polifenoli, antioxidanti puternici care aparent protejeaza celulele si împiedica dezvoltarea cancerului.

Însa Susanna Larsson si Alicja Wolk au precizat ca sunt necesare studii suplimentare pentru a explica unele neconcordante.

Cercetari precedente în privinta efectelor anticancerigene ale ceaiului au dat rezultate contradictorii.

Cancerul ovarian este a patra cauza a mortalitatii de cancer la femei în SUA, potrivit American Cancer Society (ACS).
Potrivit statisticilor ACS, în 2005 au fost diagnosticate 22.000 de noi cazuri, responsabile pentru 16.000 de decese. Rata mortalitatii din cauza acestui cancer foarte greu de stabilit a ramas constanta de 50 de ani.

 

Sursa: Live Arad




Categorii