Flori si gradina Sfaturi utile

Cum să ne purificăm casa si spatiul de lucru de energiile negative

 

 

 

 

Un tip de poluare a locuinţei noastre, ignorată de aproape toată lumea, este poluarea electromagnetică. Ea este foarte dăunătoare energiei locuinţei şi propriei tale energii.
Această poluare se datorează câmpurilor electromagnetice (CEM) artificial create de dispozitivele electrice. Acestea variază de la liniile de curent electric şi cablurile aeriene, până la echipamentele casnice şi de birou obişnuite, cum ar fi televizoarele, computerele, telefoanele mobile, cuptoarele cu microunde, radiourile şi altele care mai sunt. Sunteţi tot timpul asaltaţi de CEM. Toate aceste dispozitive provoacă un stres imens câmpurilor noastre energetice.
Cercetările arată că organismul uman este o entitate electromagnetică ce iradiază vibraţii la o frecvenţă de până la 300 MHz.
Suntem mereu înconjuraţi de aparate care iradiază într-un spectru foarte larg de frecvenţe. Acest lucru produce un stres electromagnetic foarte puternic, care ne influenţează energia şi sănătatea într-un mod total negativ.
Aceste aparate au devenit o mare parte a vieţii noastre de zi cu zi şi nu putem trăi fără ele, ba chiar nici nu ne-am putea dori aşa ceva. Prin urmare trebuie să depistăm metode de minimizare a efectelor lor nocive.
În primul rând, îţi recomand să scoţi din priză aparatele pe care nu le foloseşti şi să nu le mai laşi în stand-by. În special echipamentele utilizate pentru a încălzi sau răci aerul sau apa, care generează câmpuri electromagnetice foarte puternice în jurul lor.

CUM SĂ VERIFICI CÂMPURILE ELECTROMAGNETICE DIN JURUL TĂU

Dacă ai un radio portabil îl poţi folosi în acest scop astfel:

  • Reglezi radioul pe banda de frecvenţă AM, dar nu pe un post de radio; vei auzi un uşor sunet static.
  • Dai volumul mai tare.
  • Apropie-te de un aparat electric, cum ar fi un robot, un televizor, o priză, un monitor, etc.
  • Dacă auzi un zumzet crescut, înseamnă că tocmai ai depistat un CEM.

Dacă vrei să fii mai sigur, cumpără-ţi un aparat care măsoară mai exact undele electromagnetice din spaţiul înconjurător, acasă sau la birou, cu alte cuvinte, un detector de smog electromagnetic. Cu ajutorul acestui detector o să vezi că radiaţiile unui telefon fără fir sunt mult mai puternice decât cele ale unui celular.

CUM SĂ REDUCI LA MINIM EXPUNEREA LA CEM

În primul rând, locul unde dormi trebuie să fie cât mai puţin afectat de CEM. Somnul este perioada când celulele noastre se repară, iar căldura şi radiaţiile pot să vă afecteze enorm.

Reguli obligatorii:

  • Nu dormi niciodată lângă un aparat de aer condiţionat, lângă frigider sau aproape de un sistem electric de încălzire a apei (chiar dacă sunt de partea cealaltă a peretelui).
  • Dacă foloseşti o pătură electrică sau ceva asemănător, scoate-o din priză înainte să mergi la culcare.
  • Mută patul departe de radiatoare sau calorifere. Metalul tinde să concentreze efectele câmpului electromagnetic.
  • Evită ceasurile, radiourile cu ceas şi alte aparate electrice lângă pat. Evită să pui aproape de cap, pe noptieră de exemplu, astfel de aparate care emit CEM. Capul este foarte sensibil la stresul electromagnetic, deoarece are cei mai specializaţi receptori pentru CEM din organism: retina şi glanda pineală. Foloseşte un ceas cu arc sau radio pe baterii.
  • Dormitorul este pentru dormit, aşa că rezistă tentaţiei de a-ţi pune un televizor sau calculator în camera unde dormi. Dacă nu vrei să renunţi la ele, atunci nu uita să le scoţi din priză înainte să te culci.
  • Nu te aşeza să dormi între două aparate care emit radiaţii electromagnetice aşezate în linie, pentru că rişti să te prăjeşti efectiv electromagnetic (de exemplu televizorul în faţa patului şi computerul pe aceeaşi direcţie dar pe peretele opus).

Fii atent să te protejezi şi la locul de muncă, nu numai acasă. În măsura în care poţi, încearcă să stai la distanţă de faxuri, copiatoare, telefoane fără fir, etc. Dacă lucrezi la computer mai multe ore, foloseşte un ecran de protecţie şi pune-ţi un sticker antiradiaţii care se lipeşte ca orice autocolant, pe carcasa monitorului sau a unităţii centrale, sau chiar pe ambele.

Anumite plante ne pot fi de ajutor pentru protejarea noastră împotriva radiaţiilor electromagnetice. Ele s-au dovedit a fi destul de eficiente. De exemplu, o mare putere de absorbţie a CEM o au cactuşii.

Mai puteţi încerca şi alte plante, cum ar fi:

  • voalul miresei
  • limba-soacrei
  • iedera-dracului
  • filodendronul.

Sper că se subînţelege că nu vei dormi niciodată cu telefonul mobil la cap sau mai aproape de 50 de cm de el.

 

Sursa : secretele echilibrului




Categorii