În prezent, numărul psihopaților din societatea modernă este îngrijorător de mare. Deși nu toți sunt sau riscă să devină delincvenți sau criminali, statisticile ne arată că sunt înconjurați de astfel de oameni la tot pasul.
Potrivit cercetărilor recente, 1 din 100 de persoane este diagnosticată cu comportament psihopatic. În continuare îți vom ilustra principalele trăsături care alcătuiesc profilul unui psihopat, și pe care trebuie să le ai mereu în vedere atunci când întâlnești persoane noi care te fac să-ți pui semne de întrebare.
Iată cele mai elocvente 5 trăsături caracteristice persoanelor cu tendințe psihopatice:
1. Au o personalitate fascinantă.
Psihopații sunt de-a dreptul fermecători, cucerindu-i pe mulți cu personalitatea lor misterioasă și fascinantă. Dau impresia unor oameni „perfecți”, când de fapt calmitatea și bunătatea lor sunt doar de fațadă. Psihopații se folosesc de aceste tertipuri ca să câștige repede încrederea celor din jurul lor și pentru ca, ulterior, să speculeze în beneficiul propriu slăbiciunile victimelor.
2. Sunt mincinoși patologici.
Psihopații sunt mitomani prin definiție, minciuna fiind pentru ei un fel de monedă de schimb, indiferent dacă le aduce sau nu beneficii concrete. Mitomania îi hrănește, dându-le impresia de control absolut și de supremație în toate conjuncturile sociale. Persoanele naive le sunt victime sigure, fiind cel mai ușor de manipulat și de sedus. Așadar, atenție mare la mitomani!
3. Se consideră superiori tuturor.
Psihopații au și cultul grandomaniei, considerându-se mai presus de oricine și de orice. Acest rang autoînsușit le permite să manipuleze persoanele „inferioare” fără nicio urmă de remușcare, să se raporteze la alții ca la niște simple marionete, și nu ființe umane. Psihopații detestă oamenii care acționează sub impulsul sentimentelor și emoțiilor, și le lipsește orice formă de compasiune.
4. Sunt manipulatori foarte abili.
Psihopații sunt oameni foarte inteligenți. După ce ajung să citească în întregime comportamentul, reacțiile și personalitatea celor din jur, se folosesc de toate aceste informații ca să le câștige încrederea, respectul, prietenia și iubirea. Odată ajunși în cercul apropiaților, vor specula toate slăbiciunile victimei pentru ca aceasta să le facă pe plac. Pentru psihopați, interacțiunile umane sunt un joc, un joc în care trebuie să se impună și pe care să-l domine și să-l câștige cu prețul epuizării psihice și fizice a pierzătorului.
5. Sunt lipsiți de conștiință.
Psihopații sunt complet străini de tot ceea ce înseamnă vinovăție, remușcare, compasiune, milă și empatie. Sunt total detașați de sentimente și de emoții, raportându-se la mediul din jur într-o manieră rece, ca și cum totul ar fi un experiment științific. Această detașare emoțională le permite să manipuleze și să acționeze cu sânge rece după bunul plac.
Sursa: MindenegybenBlog Secretele.com