Flori si gradina

Iată cele mai frecevente BOLI ȘI DĂUNĂTORI ale orhideelor și CUM PUTEȚI SALVA FLOAREA PREFERATĂ!

 

 

 

 

Bolile comune ale orhideelor! La fel ca majoritatea plantelor și orhideele pot fi afectate de boli, care de cele mai multe ori sunt cauzate de fungi. Cele mai multe afecțiuni comune ale orhideelor pot fi prevenite sau tratate, mai ales dacă acestea sunt identificate din timp. În cazul dăunătorilor, este important să se monitorizeze sănătatea plantelor în mod frecvent și să seacționeze imediat dacă apar probleme.

 

În cele ce urmează vă prezentăm care sunt cele mai întâlnite boli ale orhideelor, dar și ce tratamente este indicat s

ă aplicați pentru a evita pierderea florilor:

1. Putregaiurile de origine micotică

Simptomele: Cele mai comune semne ale acestei afecțiuni sunt apariția unor pete negre pe spatele frunzelor, uneori umflate, alteori adâncite și putrezirea rădăcinii. Petele datorate ciupercilor sunt în extindere și se datorează excesului de apă din sol sau pulverizării și stagnării apei.

Tratament: Se impune îndepărtarea părților afectate (frunze, rădăcină, flori), limitarea udărilor și oprirea stropirii, dar și asigurarea unei aerisiri eficiente. Dacă putregaiul se extinde, se impune schimbarea ghiveciului și a substratului și a pulverizării unui fungicid, din comerț.

Soluții naturale: Luați în calcul că plantele de interior vor locui în continuare cu dumneavoastră în același spațiu și că fungicidele pot fi mult timp stocate în perdele ori în alte articole de interior. În locul lor puteți folosi soluții pregătite în casă. Eficientă ar putea fi o pastă obținută din scorțișoară măcinată și apă, amestecată bine și întinsă pe întreaga plantă cu o pensulă.
O altă soluție salvatoare se poate obține din 4-5 căței de usturoi zdrobiți, adăugați la un litru de apă clocotită. Infuzia se lasă la răcit, se strecoară și poate fi folosită ca un veritabil fungicid natural.

 

Imagini pentru poze cu orhidee

2. Putregaiurile de origine bacteriană

Simptome: Diagnosticarea bacteriozelor este foarte importantă, întrucât acestea pot fi confundate de cultivatorii începători cu micozele. Trebuie spus că bacteriozele sunt relativ rare la orhidee, acestea fiind mai rezistente la aceste boli decât alte flori. Bacteriozele ar putea fi descrise ca niște pete maro, mici la început, cu margini clare. Țesutul care se învecinează cu aceste pete este moale. În câteva zile frunza se îngălbenește și cade.

Tratament: În astfel de situații planta trebuie izolată, părțile afectate trebuie tăiate cu un bisturiu ce va fi dezinfectat în flacără după fiecare tăietură. Se impune oprirea stropirilor și dezinfectarea spațiului în care aveți restul orhideelor. De preferat ar fi ca persoana care se ocupă de orhideea afectată să fie alta decât cultivatorul, reducând

 

la maximum legătura plantei afectate cu restul spațiului.

3.  Virozele

Simptome: Virozele sunt transmise de dăunătorii care înțeapă planta și sug seva. Fiind principalii vectori de transmitere a virozelor, se recomandă eradicarea insectelor. Virozele sunt mai greu de identificat, fiind necesar ajutorul unui specialist. Virozele ar putea fi descrise ca multe pete mici, rotunde sau neregulate, galbene sau albicioase.

Tratament: În cazul virozelor, planta nu mai poate fi ajutată. Este important să eliminați planta afectată pentru a nu compromite întreaga colecție și să dezinfectați cu atenție toate uneltele folosite care au intrat în contact cu aceasta.

4. Ofilirea frunzelor

Simptome: Ofilirea frunzelor orhideelor ar putea avea mai multe cauze. Această problemă ar putea fi datorată de lipsa substanțelor nutritive. Dacă ați fertilizat corespunzător, ofilirea ar putea trăda afectarea rădăcinii. Examinați rădăcinile și dacă veți constata că acestea cresc deformate, sunt moi sau au aspect nesănătos, cauza ar putea fi substratul din ghiveci sau udarea excesivă.

Tratament: Schimbați ghiveciul, substratul și udați corespunzător.

5. îngălbenirea frunzelor

Simptome: Îngălbenirea și căderea frunzelor de orhidee ar putea avea mai multe cauze – lipsa luminii, curenți de aer, plasarea în imediata vecinătate a caloriferului, substratul tasat. Frunzele de orhidee se îngălbenesc și cad și atunci când o importantă parte a rădăcinii este afectată. În acest caz, orhideea nu mai poate fi salvată, ci trebuie eliminată.

Imagini pentru ORHIDEE

 

Sursa: Agrointel.ro




Categorii