Inedit

Încearcă măcar să iubești o femeie care valorează cât zece, în loc să alergi după zece femei care nu prea valorează nimic. Asta dacă te respecți.

 

 

 

 

Pare că e din ce în ce mai greu să ne găsim iubirea, să întâlnim acei oameni care să ne iubească sincer și cu tot sufletul. Pare că ne întâlnim tot mai rar cu oameni care să nu își urmărească doar propriile interese, deși suntem tot mai motivați să ne uităm pe noi înșine pentru astfel de oameni.

Și ne-am schimbat noi, ca femei pentru a răspunde cerințelor lor, ale bărbaților și nu ar trebui. Parcă vor doar fețe drăguțe și forme apetisante, doar gene lungi și priviri pierdute, parcă nu le mai pasă de calitate deloc, doar de cantitate. Și cu cât sunt mai multe femei prin jurul lor, cu atât mai bine.

Totuși am un mesaj pentru astfel de bărbați… Încearcă măcar să iubești o femeie care valorează cât zece, în loc să alergi după zece femei care nu prea valorează nimic. Asta dacă te respecți. Încearcă să te îndrăgostești de o femeie pe care te poți baza, în care să poți avea încredere. Încearcă să faci o astfel de femeie să se îndrăgostească de tine. Te va face să te simți cel mai important bărbat, cel mai puternic, cel mai capabil. Și, inevitabil, te va ajuta să îți atingi toate scopurile, te va sprijini, va fi acolo pentru tine când oricine altcineva ar fi plecat.

Dacă doar colecționezi nopți, numere, despărțiri, vei trăi mereu cu sentimentul că ești singur și toate acele femei vor fi o tentativă de a umplu golul creat de singurătate. Dacă ești mulțumit de tine cu viața  pe care o duci, cu toate acele femei care ți se plimbă prin pat și niciodată prin suflet… Îmi pare rău… Poate nu te respecți destul. Poate nu ți-ai pus ordine în priorități. Poate încă nu te-ai maturizat. Dar îți vei da seama, cândva, că de dragoste ai tu nevoie, nu doar de sex.

 

Sursă




Categorii