Bauturi

Remedii naturiste care te scapă de insomnie

 

 

Medicina alternativă oferă o serie de remedii pentru combaterea tulburărilor de somn si care nu dau dependenţă precum somniferele achiziţionate din farmacii. În plus, multe dintre plantele medicinale cu ajutorul cărora se pot trata insomniile sunt la îndemâna tuturor, în grădina de lângă casă, şi nu costă un leu.

Un om activ are nevoie de cel puţin şapte ore de somn pe noapte, susţin specialiştii, altfel riscul de a dezvolta  o boală cronică sau o tulburare psiho-emoţională este de câteva ori mai mare decât la o persoană care nu suferă de insomnie.

Printre plantele medicinale care combat insomnia se numără, potrivit fitoterapeuţilor, următoarele:

Valeriana este una dintre plantele medicinale cu o largă întrebuinţare terapeutică, folosită inclusiv în Grecia Antică pentru efectele sale sedative. Valeriana ajută la stabilizarea tensiunii arteriale, vindecarea afecţiunilor digestive, îmbunătăţirea calităţi”i somnului şi protejarea organismului împotriva stresului. Persoanelor care suferă de insomnii li se recomandă să folosească seara, înainte de culcare, câteva picăturui de tinctură de valeriană diluată în apă. Fitoterapeuţii atrag însă atenţia că valeriana trebuie consumată pe o perioadă determinată de timp întrucât poate induce consumatorului o stare de lentoare mentală.

Sunătoarea este cunoscută şi folosită în prezent datorită efectelor benefice asupra trupului şi minţii, planta medicinală contribuind la stabilirea unui echilibru psiho-emoţional. Încă din cele mai vechi timpuri sunătoarea este utilizată pentru tratarea afecţiunilor digestive, dermatologice, dar şi pentru tratarea afecţiunilor sistemului nervos, cunoscut fiind faptul că planta are efect antidepresiv şi sedativ. În medicina alternativă, sunătoarea este recomandată pentru tratarea insomniilor. Fitoterapeuţii susţin că tinctura de sunătoarea administrată de trei ori pe zi, înainte de masă, ajută la creşterea valorii unui hormon care e responsabil de instalarea somnnului.

Lavanda. Printre plantele care contribuie la îmbunătăţirea stării psiho-emoţionale şi protejarea organismului împotriva stresului se numără şi lavanda, cunoscută şi sub denumirea de aurul mov sau de levănţică. Această plantă este recomandată pentru calmarea sistemului nervos central, ca adjuvant în tratamentul stărilor de anxietate, cefalee sau migrene. Specialiştii spun că masajul cu ulei esenţial de levănţică ajută la relaxarea corpului şi instalarea rapidă a somnului. Un efect asemănător pot avea o legătură de flori de lavandă pusă sub pernă sau aromaterapia cu uleiul esenţial de levănţică.

Păducelul sau „doctorul inimii”, cum mai este numită planta, reglează şi stabilizează ritmul cardiac, dar poate fi utilizată cu succes şi pentru tratarea tulburărilor de somn. Planta are efect calmant şi este folosită ca tratament adjuvant pentru anxietate sau nevroză. În general, păducelul este recomandat a se consuma sub formă de infuzie, dar nu mai mult de trei căni pe zi, ori sub formă de tinctură diluată în apă.

Florile de tei. În medicina alternativă, teiul are multiple întrebuinţări, fiind considerat un excelent remediu pentru stările febrile, bronşită, anxietate sau insomnii. În cazul tulburărilor de somn, o cană de ceai poate avea efecte miraculoase. Specialiştii atrag atenţia, însă, că atunci când este consumat în cantităţi mari, ceaiul de tei are efecte adverse şi poate provoca tulburări de somn sau probleme cardiace.

 

030803679-big

 

Sursa: Gazetarul.ro




Categorii