Povesti de viata

Vezi cum un portmoneu pierdut a reușit să reunească destinele a doi îndrăgostiți! O poveste reală de dragoste!

 

 

 

 

În prezent poți auzi de multe ori că dragostea nu există. Însă istoria de azi îi va contrazice pe oamenii care afirmă asta…

Cu vreo 10 ani în urmă am găsit în stradă un portmoneu. În el erau câțiva dolari și o scrisoare veche, care se pare că a fost citită de nenumărate ori. Plicul era atât de deteriorat încât am putut citi pe el doar adresa persoanei care a expediat scrisoarea.

În portmoneu nu era nici un act de identitate, de aceea am citit scrisoarea ca să încerc să aflu ceva despre proprietarul portmoneului. Scrisoarea era scrisă în anul 1954, adică cu 60 de ani în urmă!

Loading...

Conținutul scrisorii era foarte emoționant. Acolo erau scrise aceste cuvinte: „Dragă Michael. Mama mi-a interzis să ne întâlnim. Iartă-mă. Trebuie să știi că te iubesc și te voi iubi mereu. Anna”.

Atunci am decis să găsesc persoana care a trimis scrisoarea. Aveam adresa sa și am sunat la poștă să aflu numărul de telefon. Inițial am fost refuzat, pentru că această informație este de ordin personal, dar după ce am spus scopul pentru care caut această persoană, am primit numărul. Am sunat la acel număr și mi-a răspuns o doamnă. Am întrebat-o dacă o cunoaște pe Anna, iar ea mi-a răspuns că a cumpărat cu câțiva ani în urmă locuința mamei sale.

Doamna mi-a spus că mama Annei se află acum în azilul pentru bătrâni și mi-a dat adresa și telefonul azilului. Am sunat acolo, dar am fost anunțat că femeia murise recent. În schimb însăși Anna este vie și se află în alt azil pentru bătrâni.

Mai mult ca atât, am aflat că azilul în care se afla Anna era situat lângă casa mea! Am sunat acolo, mi-am spus istoria și am primit permisiunea de a o vizita pe Anna.

În sfârșit am făcut cunoștință cu Anna. Era o femeie în vârstă, cu un chip foarte plăcut și zâmbet drăguț. I-am spus că am găsit scrisoarea și i-am arătat-o.

Văzând scrisoarea Anna a suspinat adânc și a început să privească vinovat în jos, după care a spus: ”Îl iubeam foarte mult. Îl chema Michael Goldshtein. Aveam pe atunci 16 ani, iar mama credea că sunt prea tânără pentru o relație. În plus, Michael era foarte frumos, iar fetele se țineau scai de el. Mama considera că din asta nu va ieși nimic bun…”

Apoi printre lacrimi Anna a adăugat: „Dacă îl veți găsi spuneți-i că așa și nu m-am căsătorit și încă îl mai iubesc. Nimeni nu a putut fi pentru mine ceea ce a fost el…”

I-am spus la revedere Annei și am coborât în hol. Gardianul care știa scopul vizitei mele m-a întrebat dacă m-a ajutat cu ceva această vizită. I-am răspuns „Da” și am adăugat că știu deja numele persoanei care a pierdut portmoneul și că de mâine voi începe căutările. Totodată fără să-mi dau seama am scos portmoneul din buzunar și i l-am arătat gardianului. Trebuie să spun aici că portmoneul arăta destul de original.

Văzând portmoneul, gardianul cu un zâmbet până la urechi mi-a spus că știe al cui este: „Este al domnului Goldstein! El mereu îl pierde când iese la plimbare. L-a pierdut deja de vreo trei ori. El stă în celălalt bloc al azilului”.

Împreună cu gardianul am mers la domnul Goldstein. Acesta era un gentleman în vârstă, care stătea întins pe canapea și citea un ziar. Gardianul l-a întrebat dacă nu a pierdut portmoneul, l-a care domnul Goldstein s-a ridicat solemn în picioare, și-a verificat buzunarele, după care dând din mâini a spus: „Aveți perfectă dreptate. Lipsește”.

Gardianul i-a răspuns triumfător că portmoneul a fost găsit: „Acest om bun l-a găsit și vi-l întoarce.”

Michael m-a întrebat cum îmi poate mulțumi. I-am spus că nu am nevoie de nimic. „Trebuie să vă anunț că a am fost nevoit să citesc scrisoarea ca să vă pot găsi”. „Cum?! Acea scrisoare?” – m-a întrebat el puțin rușinat. „Da. În schimb vă pot spune unde acum se află Anna”.

Bărbatul s-a făcut alb la față: „Știi unde este ea acum? Este bine? Te rog să-mi spui unde este, pentru că vreau mult să o văd. Când am primit această scrisoare, viața mea s-a terminat. Nu m-am însurat niciodată. Încă o mai iubesc pe Anna. Te rog condu-mă la ea!”. Și am pornit împreună la Anna.

Anna stătea la ea în cameră. Am intrat, iar gardianul a întrebat-o dacă îl recunoaște pe bărbat. Anna l-a privit atent, dar nu a spus nici un cuvânt. „Acesta este Michael. Michael Goldstein. Îl mai țineți minte?”

„Michael, tu ești?” – Anna nu își putea crede ochilor. Iubitul ei cu ochii înlăcrimați s-a apropiat de a și a cuprins-o. I-am lăsat pe cei doi în intimitate și am ieșit în hol.

„Necunoscute sunt căile Domnului” – am spus eu. „Într-adevăr, dacă ceva trebuie să se întâmple, se va întâmpla” – a adăugat gardianul.

Peste trei săptămâni am primit o invitație la nuntă. La ceremonie au fost invitați toți oamenii și personalul azilului. Michael arăta foarte impozant în costumul său de mire, iar Anna în rochia ei bej era foarte frumoasă.

După nuntă cei doi au primit o cameră separată. Dacă i-ai vizita vreodată, ai vedea o femeie de 77 de ani și un bărbat de 79 care se comportă exact ca doi adolescenți îndrăgostiți…

 

 

Sursa: ZiarulNational.md




Categorii