Credinta

1 Martie: Povestea martisorului si Povestea Dochiei. Traditii si obiceiuri de 1Martie

 

 

martisor-geaona

 

 

In Antichitate, anul incepea in data de 1 martie, odata cu venirea primaverii. Romanii, dar si alte popoare, precum dacii, considerau primele noua zile ale acestei luni foarte importante, caci ele indicau felul in care urma sa se desfasoare intregul an. De aici si obiceiul babelor: fiecare isi alege una din cele noua zile/babe. In functie de cum este ziua respectiva, asa ii va merge tot anul. O zi frumoasa inseamna un an spornic si imbelsugat, iar o zi cu ninsoare, ploaie sau vant inseamna un an dificil si lipsit de noroc.

Cea mai cunoscuta dintre babe este Baba Dochia. Aceasta e o batrana cu toane, capricioasa, suparacioasa si chiar rautacioasa, mai ales cu nora sa. Legenda spune ca o chinuia mereu pe nora ei, trimitand-o sa indeplineasca tot felul de sarcini dificile. Intalnindu-se cu Dumnezeu si cu Sfantul Petru, acestea au sfatuit-o pe nora sa culeaga ghiocei si alte floricele si sa i le duca batranei. Baba Dochia, vazand florile, a dedus ca a venit primavara, astfel ca a plecat cu oile la pascut, la munte. Dumnezeu si Sfantul Petru au facut sa fie frumos si insorit timp de cateva zile, insa dupa ce baba si-a dat jos cele noua cojoace, a inceput vremea rea, cu frig, ger si ninsori. Baba Dochia a inghetat, fiind astfel pedepsita pentru rautatea ei. Prin urmare, indemnul acestui inceput de luna si al acestei povesti educative este tocmai de a fi mai ingaduitori, mai putin rautaciosi, de a ne gandi mai mult la ceilalti, la cei din jur, la greutatile lor, de a ne apleca mai mult asupra sufletescului, de a ne regla mai bine comportamentul social.
Nu se stie exact de unde vine numele de martisor – unii spun ca de la Marte, care la romani era zeul razboiului, dar in acelasi timp zeul vegetatiei, al fertilitatii si al renasterii naturii. Altii sustin ca provine de la Marsyas Silen, zeul trac al vegetatiei si al fertilitatii si inventator al flautului. Iar altii spun ca vine de la Martenita, baba bulgarilor, care avea un comportament asemanator cu al Babei Dochia de la noi. In orice caz, semnificatia impletirii celor doua culori in firul martisorului ne vorbeste despre unitatea principiilor, armonie. Albul este, cumva, o culoare a masculinitatii, semnificand intelepciune, in timp ce rosul este o culoare mai degraba feminina, semnificand viata, pasiunea, dragostea. Impreuna si in armonie, masculinul si femininul creeaza lumea, creeaza noul an.
In mod traditional, firul ros-alb se lega de un banut de argint. Acest banut este tot o unitate a principiilor, caci forma rotunda este a Soarelui, iar argintul, argintiul este specific Lunii. Banutul reprezinta, prin urmare, imbinarea dintre forta Soarelui, masculina, si sensibilitatea Lunii, feminina.
Martisorul era oferit de barbati femeilor. Era purtat, de asemenea, de copii si de fetele tinere. In unele locuri, e purtat insa si de barbati. Martisorul e insotit de un buchet de flori, caci primavara inseamna mai ales flori: ghiocei, branduse, narcise, zambile… Aceste flori, chiar daca sunt mici si plapande, ca in cazul ghiocelului, reprezinta forta naturii, caci ele inving frigul si isi itesc capul, cu indrazneala, chiar si din zapada. De asemenea, multe dintre legendele lor sunt povesti de dragoste si de iubire. De aceea, cand sunt oferite drept cadou, ele semnifica, la fel ca martisorul, iubirea, armonia, intelegerea intre cele doua principii care stau la temelia lumii.
Obiceiul martisorului este unul specific zonei balcanice, fiind vechi de peste doua milenii, deci cu radacini precrestine. Semnificatia lui este comuna la popoarele de aici: bucuria, norocul, protectia. Cu toate acestea, intre martisorul romanesc si martenita bulgarilor exista destule diferente. Martenita a aparut in perioada constituirii statului bulgar, in secolul al VII-lea. Se sarbatoreste pe 1 martie, cand oamenii isi leaga la rever un snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu, pe care il poarta pana cand primavara isi intra in drepturi pe deplin, cand apar prima barza sau prima randunica.

 

 

martisor-1-1024x671

 

1 Martie este o sarbatoare romaneasca a primaverii. In prima zi din luna, ne bucuram de revenirea la viata a naturii daruind flori si martisoare. Dar care este povestea acestui simbol-martisorul?

Loading...

Se spune ca odata, Soarele a coborat pe Pamant, intr-un sat, la hora, luand chipul unui fecior. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit, inchizandu-l intr-o temnita. Lumea s-a intristat, pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa salveze soarele. Atunci, mai multi pamanteni au hotarat sa-l conduca pe tanar si, astfel, i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l invinga pe zmeu. Drumul tanarului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna.

Zile intregi s-au infruntat voinicul si zmeul, pana cand zmeul a fost doborat. Slabit de puteri si ranit, tanarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sangele din rani i s-a scurs in zapada. Pe cand acesta se stingea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.

Initial, martisorul era o moneda din aur sau din argint, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite (unul rosu si altul alb). Mai mult, exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aduce noroc si fericire. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana ce inflorea primul pom (de obicei, pana la sfarsitul lunii martie). Dupa aceea, cu snurul legau o creanga a pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.

 

011

 

In zilele noastre, de 1 Martie, femeile primesc martisoare, legate cu un snur alb-rosu, ca simboluri aducatoare de noroc si bunastare. Rosul este considerat culoarea primaverii, iar albul culoarea iernii. Se asociaza, de obicei, flori timpurii de primavara.In unele zone, scopul purtarii Martisorului este sa-ti apropii soarele. Asa te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste si iubire. Daruind un martisor este ca si cum ai darui o farama de soare.

Un alt obicei de la sate este ca taranii sa puna copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele il poarta ca sa nu le arda soarele. Mai mult, cine nu le poarta are sa se ofileasca. Oamenii din popor mai stiu ca martisorul trebuie purtat ca un lucru sfant, nu ca pe o podoaba ori ca o jucarie.

Traditia spune ca martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand se arata primavara, se aude cucul cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele. Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.

 

traditia-martisorului

 

Mărţişorul este o sărbătoare specifică românilor, care celebrează venirea primăverii. În această zi, se oferă persoanelor de sex feminin apropiate mărţişoare, ca mici semne de mulţumire. Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-o fundiţă roşu cu alb,  la care se adaugă alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, inimă. Acest simbol este purtat la vedere o săptămână sau două.

În vechime, pe data de 1 martie, mărţisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se:  „Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.

 

 

Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Acum mulţi ani, o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplită, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat. Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată, a văzut floarea din părul fetei. „De unde o ai?” o întrebă bătrâna, „este încă iarnă„.

Bătrâna crezu că primăvara a revenit şi plecă cu turma pe munte. Pe drum, vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit, a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărţişor: „Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, „tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu.” Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci roşul şi albul simbolizează lupta între bine şi rău, între iarnă şi primăvară.

Cu timpul, la şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma:

” scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primavară să aibă faţă albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.

Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirma în volumul „Cu bastonul prin Bucureşti”:

„…La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece” şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. …Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”

Menţionăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma:

„Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

 

 

Surse : Dacic CoolMedias Info , Istorii regasite




Categorii