
Marlenka, o delicioasă prăjitură armenească, o să fie astăzi în centrul atenţiei.
Vă invităm să descoperiţi care sunt paşii pe care trebuie să-i urmaţi şi care sunt ingredientele potrivite.
Ingrediente:
foi:
- 600 g de faină;
- 200 g zahăr;
- 80 g margarină;
- 2 ouă;
- 4 linguri de miere;
- 5 linguri de lapte;
- 2 linguriţe de cacao;
- bicarbonat;
- sare.
cremă:
- 2 ouă;
- 30 g miere;
- 60 g unt;
- 150 g nuci sau fistic;
- 250 ml lapte condensat.
glazura:
- 80 g de ciocolată cu lapte;
- 30 g de unt;
Mod de preparare:
- Într-un vas încăpător se pune făina care se amestecă cu o linguriţă de bicarbonat şi puţină sare.
- Restul ingredientelor se pun pe foc într-un recipient şi se amestecă bine.
- După ce se răcesc se pune făina şi se frământă până se obţine un aluat potrivit.
- Dacă este nevoie puteţi suplimenta cantitatea de făină şi de lapte, astfel încât aluatul obţinut să fie unul omogen.
- Aluatul se împarte în cinci părţi egale care se întind cât dimensiunea tăvii pentru a obţine foile necesare pentru Marlenka.
- Se coc foile, pe rând, pe fundul unei tăvi unsă cu puţin ulei sau pe care se pune hârtie de copt.
- Ca să evităm să se umfle foaia, vă recomandăm să o înţepaţi cu o furculiţă din loc în loc.
- În cuptorul preîncălzit se pune fiecare foaie pentru aproximativ 7 minute.
- Dacă este necesar le puteţi lăsa mai mult sau chiar să le scoateţi mai repede.
- Pregătirea cremei o începem cu mixarea ouălor peste care turnăm untul topit şi mierea.
- Vasul îl punem pe foc şi turnăm laptele condensat. Lăsăm pe foc şi amestecăm pâna obţinem o cremă.
- Ulterior, pe fiecare foaie se pune crema şi nucă măcinată.
- La final se topeşte ciocolata, la fel şi untul rămas, şi amestecul obţinut se pune peste ultima foaie.
Timp de preparare: o oră şi jumătate
De preferat este ca Marlenka să fie lăsată 24 de ore înainte de a fi consumată, pentru ca toate aromele să se îmbine armonios.
Noi vă recomandăm s-o serviți cu o cafea.
Pofta buna!













