Credinta

De Sfinții Trei Ierarhi, mamele se roagă pentru căsătoria fiicelor lor…

 

 

Azi, de Sfinții Trei Ierarhi, mamele se roagă pentru căsătoria fiicelor lor…

 

În fiecare an, data de 30 ianuarie este una de sărbătoare pentru toți credincioșii, întrucât sunt cinstiți cu evlavie Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, numiți Protectori ai învățământului teologic. Ziua de 30 ianuarie este una plină de tradiții păstrate din vechime.

În această zi se împacă rudele

De ziua Sfinților Trei Ierarhi, tradiția spune că toate rudele trebuie să se împace, iar astfel toate proiectele vor aduce prosperitate. Praznicul trebuie respectat cu sfințenie, tocmai de aceea în această zi nu se spală rufe și nu se dă cu mătura, pentru că altfel e risc de înec sau infirmitate.

De asemenea, de ziua Sfinților Trei Ierarhi nu se dau lucruri din casă și mai ales nu se împrumută bani, pentru că altfel locuința va fi lovită de pagubă.

Se fac pomeniri pentru morții neîmpărtășiți

Tot tradiția ne spune că pe 30 ianuarie trebuie să aducem ofrande morților care au trecut în lumea celor drepți neîmpărtășiți. De aceea, se fac colivă care se sfințește la biserică apoi se împarte, alături de fructe și pește.

Tot în această zi, mamele trebuie să se roagă pentru fiicele lor care nu sunt căsătorite să-și găsească un soț pe măsură. Întrucât sfântul Grigorie Teologul este și apărătorul văduvelor, femeile al căror bărbat a murit și au probleme financiare se vor ruga sfântului.

Nu în ultimul rând, femeile care au făcut avort trebuie să facă pomeniri și să se roage pentru ca marele păcat să le fie iertat.

 

Sursa: Secretele




Categorii