Aperitive si Gustari

Bufet suedez: 11 rețete gustoase și rapide, care vor uimi toți oaspeții!

 

 

 

 

Echipa Bucătarul.eu vă oferă 11 rețete delicioase de aperitive pentru bufetul suedez. Aceste aperitive sunt ușor de realizat, arată spectaculos și sunt extrem de gustoase și apetisante. Într-un timp foarte scurt puteți prepara gustări originale, care vor surprinde toți oaspeții. Puteți realiza aperitive elegante din ingrediente simple și accesibile, încercați-le neapărat!

1. Gustare din brânză

Amestecați brânza topită rasă cu ou fiert ras, adăugați usturoiul și maioneza. Formați biluțe și treceți-le prin mărar tocat mărunt.

2. Gustare revigorantă

Tăiați o felie de lămâie în jumătate, puneți deasupra o felie de avocado și o linguriță de caviar negru. Decorați aperitivele cu verdeață.

3. Salată-aperitiv

Radeți morcovul fâșii subțiri. Așezați câte 2 fâșii de morcov una lângă cealaltă și așezați salata din cașcaval ras, ouă fierte, usturoi, maioneză și verdeață. Fixați cu scobitori și presărați salata cu condimente pentru morcovul coreean.

4. Rulouri din lipie cu caviar 

Amestecați o cutie de cremă de brânză cu smântână și verdeață tocată mărunt. Ungeți foaia de lipie cu pasta obținută. Puneți deasupra caviar roșu. Rulați lipia sub formă de ruladă, înveliți-o în folie alimentară și dați-o la frigider peste noapte. Tăiați rulada pe diagonală în felii.

5. Aperitive cu pastă de brânză

Amestecați crema de brânză, brânza topită (rasă), usturoiul zdrobit, verdeața și maioneza. Ungeți feliile de pâine de secară cu pasta obținută.

6. Tartine fierbinți

Dați cașcavalul prin răzătoarea mică, adăugați verdeața și un ou crud. Amestecați toate ingredientele. Ungeți feliile de pâine cu această compoziție și prăjiți-le (cu umplutura în jos) într-o tigaie cu puțin ulei. Când cașcavalul se va rumeni, întoarceți tartinele pe cealaltă parte.

7. Aperitive cu pește

Preparați un amestec din hering sărat tăiat, ceapă roșie, mărar și cremă de brânză. Ungeți feliile de pâine neagră cu acest amestec și decorați-le cu caviar sau verdeață.

8. Sandwich-uri ușoare cu brânză topită

Prăjiți feliile de pâine. Ungeți fiecare felie prăjită cu unt și puneți deasupra câte o felie de cașcaval, mazăre verde și un fir de pătrunjel.

9. Sandwich-uri originale cu fructe

Puneți o felie de ananas conservat pe o felie de pâine prăjită și așezați deasupra o felie de cașcaval. Puneți sandwich-urile în cuptorul preîncălzit la 200 de grade timp de 5 minute. Scoateți sandwich-urile din cuptor, puneți câte o vișină în adâncitura din mijloc și decorați-le cu semințe de pin.

10. Tartine festive

Tăiați pâinea albă felii. Îndepărtați coaja. Ungeți feliile de pâine cu unt (partea superioară și marginile). Treceți marginile feliilor de pâine prin mărar tocat, puneți deasupra bucățele de pește roșu și decorați cu lămâie. Puteți înlocui peștele cu caviar.

11. Salată în castravete

Ingrediente:

-250-300 g de creveți

-1 tulpină de țelină

-1 ceapă roșie

-2 linguri de maioneză cu conținut scăzut de grăsimi

-1 lingură de iaurt natural

-400 g de castraveți

-câteva frunze de rucola

-ceapă verde (pentru decor)

-sare și piper – după gust

Mod de preparare:

1. Mărunțiți ceapa roșie și țelina și amestecați-le într-un bol.

2. Adăugați creveții curățați și fierți.

3. Adăugați maioneza și iaurtul, asezonați cu sare și piper după gust.

4. Tăiați castraveții rondelele și așezați-le pe un platou, presărați-le cu sare.

5. Puneți pe fiecare felie de castravete câte o frunză de rucola, iar deasupra puțină salată de creveți.

6. Decorați cu ceapă verde tocată mărunt.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul




Categorii