Credinta

Există o legendă potrivit căreia la fiecare dintre noi macar o dată în viață, vine Dumnezeu

 

 

 

 

Există o legendă potrivit căreia la fiecare dintre noi o dată în viața vine Dumnezeu. Mai mult decât atât, acesta poate apărea în orice formă: un pisoi flămând sau un cerșetor din stradă, respectiv și destinul nostru va fi în funcție de modul în care ne comportăm la o astfel de întâlnire.

Există și o istorie în acest sens:

Odată a existat pe lume un om. Și a avut trei vise: să aibă un loc de muncă bun și bine plătit, să se căsătorească cu o fată frumoasă și să devină cunoscut în întreaga lume.

De-a lungul vieții, multe lucruri s-au întâmplat cu el, dar iată una din istorii:

Iarna într-o dimineață rece eroul nostru se grăbea foarte tare la un interviu de angajare într-o companie. Pînă la întâlnire au ramas doar 5 minute dar el mai avea mult de mers. Dintr-o dată, chiar în fața lui a alunecat și a căzut om în vârstă. Eroul nostru se uită la om, a decis că el era beat și în grabă a mers mai departe. Din fericire, el a reușit la interviu de angajare la timp, însă din păcate, nu a primit jobul mult dorit.

În final eroul nostru a trăit o viață nefericită și a murit.

Plecat la cer, el s-a întâlnit cu îngerul său păzitor.

– Știi, am trăit o viață foarte nefericită și fără valoare. Am avut trei vise, dar nici unul dintre ei s-a îndeplinit. Ce păcat

– Hmm … Prietenul meu, eu am făcut totul pentru a face ca visele tale să devina realitate, dar pentru aceasta a trebuit măcar odata să îți deschizi sufletul și să ajuți oamenii la nevoie.

– Ce ai in vedere?

– Îți amintești omul care a căzut pe drum într-o iarnă rece? O să-ți arăt imaginea … omul respectiv a fost CEO al companiei la care așa te grăbeai să ajungi . Dacă l-ai fi ajutat te aștepta o carieră de succes. Tot ce se cerea de la tine era să îi acorzi o mana de ajutor.

Morala: Fii atent la lumea care te inconjoară pentru că ea îți oferă o mulțime de oportunități. Nu trebuie doar să cerem ajutor de la alții dar și singuri să fim în stare să acordăm ajutor celor care au nevoie.

 

Sursa: Eu știu




Categorii