Credinta Sarbatoarea Pastelui

Inaltarea Domnului. Obiceiuri si traditii. Ce sa faci pentru sporul casei si ce ierburile culese in aceasta zi au puteri vindecătoare

 

 

 

 

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe 25 mai. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu “Hristos S-a inaltat!” si “Adevarat S-a inaltat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si marturiseste ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea “Hristos a inviat!”, la care ni se raspunde cu confirmarea “Adevarat, a inviat!”, pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim “cu bucurie mare”. Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Loading...

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea “Despre sarbatoarea Pastilor”, compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului – deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului – Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Obiceiuri si traditii de Inaltarea Domnului

– se poarta foi de nuc la brau, pentru ca si Iisus Hristos si-a pus cand s-a inaltat
– cine moare de Ispas ajunge in cer

– se bat vitele cu leustean, pentru a se ingrasa
– se taie par din varful cozilor de la vite si se ingroapa intr-un furnicar, dupa care se rosteste urmatoarea formula: “Sa dea Dumnezeu sa fie atatia miei si vitei cate furnici sunt in acest furnicar!“

– de Ispas nu se dau foc si sare din casa, pentru ca oamenii vor avea inima rea in casa ca focul; sarea nu se da, pentru ca vacile nu vor avea smantana
– cine seamana dupa Ispas, nu va avea niciun fel de rod
– de Inaltarea Domnului, femeile impart azime calde, ceapa verde si rachiu pentru sufletele mortilor
– se mai imparte laptele dulce fiert cu pasat, impreuna cu un buchet de maturi adunate de pe camp
– avand in vedere ca Inaltarea Domnului este considerata o sarbatoare la fel de mare ca aceea a Invierii, credinciosii inrosesc oua si petrec ca la Pasti

 

ALTE TRADITII

 

 În ziua de Ispas

 În tradiţia populară, se spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului, de  Ispas, este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul : să fie bine dispuşi,să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Împlinind această datină, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Referitor la Ispas, există  şi credinţa populară potrivit căreia cel care moare în acestă zi ajunge în Rai.

Ispasul, zi de reconciliere

Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele.

Înălţarea: Pentru sporul casei. Se adună flori de alun

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.

Înălţarea: Se împart căniţe cu păsat

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

Nu se mai fac semănături după Ispas

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.

 Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul).

Oamenii se salută cu formulele “Hristos s-a înalţat!” şi “Adevărat s-a înălţat”.”

Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras.

Ierburile au puteri vindecătoare

Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.

Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

 În memoria rudelor decedate

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru  cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.

 

Imagini pentru inaltarea domnului traditii si obiceiuri

 

Sursa: crestinortodox.ro TOPTABU MAGAZIN




Categorii