Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Povestea neștiută a Omului de Zăpadă!

 

 

Istoria neștiută a Omului de Zăpadă!

 

Ştiaţi că şi omul de zăpadă are, ca oricine care… se respectă, o istorie a lui? Se pare că, la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost ridicat primul om de zăpadă despre care s-a scris vreodată. Asta nu înseamnă că până atunci nimeni nu mai făcuse aşa ceva. Oamenii de zăpadă sunt asociaţi sărbătorilor iernii, cu toate că nu sunt prezenţi în istoria vreunei ţări. Spre deosebire de sărbători, ei pot apărea ori de câte ori ograda sau parcul se umple de nămeţi.

Într-o iarnă friguroasă cu mult omăt, un copil a avut ideea să aşeze trei bulgări mai mari unul peste celălalt ca să ridice un fel de turnuleţ în grădina din spatele casei.

În joacă, i-a pus apoi bulgărelui mai mic ochi din bucăţi de cărbune şi nas dintr-un morcov. Pe cap, o căciulă de lână roasă de vreme şi în braţe, în chip de mână, un rest dintr-o mătură veche.  Aşa a apărut primul om de nea… Pe înserat, copilul a intrat în casă lăsând omuleţul singur în grădina îngheţată.

Zâna Iarna, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit arătarea din grădină şi, în glumă, s-a gândit să îi dea viaţă.
Când s-a aşternut liniştea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafirii nopţii.

Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească omătul, căutând frunze de varză sau ştiuleţi uitaţi prin grădină de gospodari. Hrana era greu de găsit. Omul cel alb le-a zărit şi s-a gândit să le ofere nasul său cel roşu:

– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă…”
Căprioarele au primit bucuroase darul.

În aceeaşi vreme, câteva păsărele s-au aşezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva fire de lână ca să-şi mai căptuşească cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns omul de zăpadă şi s-a grăbit să împartă toată lâna cu păsările cerului.

Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jur: firele de paie din mătură le-a dat unor  iepuraşi iar cărbunii unor pitici ai pădurii.  Spre dimineaţă, Zâna Iarna l-a observat stând cu totul despuiat. Pentru bunătatea lui, s-a gândit să-i ofere ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.

De atunci, omul de zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Când zăpada acoperă în strat pufos  pământul, toţi copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă, pe străzi, în grădini sau în curţile caselor.
Lucrurile comune pe care mai toţi oamenii de zăpadă le au sunt morcovul în locul nasului, cărbunii, pietrele sau nasturii în loc de ochi şi o mătură la brâu. Uneori, au vestuţe, fulare şi chiar pălării improvizate. Oamenii de zăpadă pot fi realizaţi dintr-un singur bloc de zăpadă, sau din două, trei sau chiar patru bulgări de diverse dimensiuni.
Potrivit celor care au studiat intens acest… subiect, printre primele menţiuni despre oamenii de zăpadă datează din Polonia, de la sfârşitului secolului al XVIII-lea, când un gravor în aramă face un calendar, în care luna decembrie este simbolizată printr-un om de zăpadă. La sfârşitul secolului al XV-lea, într-o biografie a lui Michelangelo se vorbea şi despre oamenii de zăpadă, iar mai târziu, însuşi Shakespeare aduce în discuţie aceste personaje în piesa de teatru „Richard al II-lea”.
S-a aflat că, începând din anii 1800, omul de zăpadă a început să semnifice elementele pozitive ale anotimpului rece, devenind, astăzi, un simbol al iernii, dar și al… celebrelor și așteptatelor vacanțe de iarnă!

Uriaşul Angus

A existat şi un record mondial pe această temă: cel mai mare om de zăpadă din lume a fost ridicat în America, într-un mic oraş din statul Maine (Bethel). Înălţimea uriaşului, pe care creatorii săi, copiii de la şcoala din oraş, l-au botezat Angus, a fost de 35 de metri. Greutatea lui era de peste patru tone (5600 mc de zăpadă), morcovul artificial aşezat pe post de nas avea o lungime de doi metri, iar pentru nas şi gură s-au folosit anvelope de maşini şi de care l-au creat au fost copiii care învăţau la şcoala din oraş. Angus a rezistat mai mult de patru luni, înainte de a se topi definitiv, în iunie 1999.

Implicaţii inedite

În Lituania, omul de zăpadă mai este numit şi „Omul fără minte”. În 2005, în urma unui protest, lituanienii au construit numai puţin de 141 de oameni de zăpadă, câte unul pentru fiecare parlamentar.

Imagini pentru oameni de zapada

Sursa: SibiuNews AnideScoala




Categorii