Placinte si Rulade

Prăjitură cu aluat răzuit, cremă de vanilie și zmeură – Fragedă, aromată și delicioasă

 

 

Prăjitură cu aluat răzuit, cremă de vanilie și zmeură – Fragedă, aromată și delicioasă

 

Ingrediente:

pentru blat:

  • 350 g făină
  • 5 gălbenușuri
  • 250 g unt
  • 1 linguriță praf de copt
  • 3 linguri zahăr tos

pentru umplutură:

  • 5 albușuri
  • 2 plicuri budincă de vanilie
  • 240 g zahăr pudră
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • 50 ml ulei
  • 500 g zmeură
  • Unt și pesmet pentru tavă
  • Zahăr pudră pentru decor

 

Mod de preparare:

Pentru blat, amestecăm făina cu praful de copt, după care cernem totul într-un bol.

Adăugăm gălbenușurile, zahărul și untul dat prin răzătoarea mare. Frământăm un aluat omogen pe care-l împărțim în două părți.

Învelim bucățile în folie alimentară și dăm la frigider pentru minim 1 oră. Ungem cu unt și tapetăm cu pesmet o tavă de 30*22 cm. Scoatem bucățile de aluat din frigider.

Luăm o bucată și dăm prin răzătoarea mare. Transferăm în tavă, apăsăm un pic mâinile și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 190 de grade Celsius, timp de 20 de minute.

După coacere, lăsăm să se răcească.

Pentru umplutură, mixăm spumă tare albușurile, încorporând treptat și amestecul de zahăr pudră și vanilat.

Adăugăm și praful de budincă și amestecăm. Turnăm treptat și uleiul, amestecând continuu.

Transferăm crema peste foaia din tavă și punem și zmeura într-un strat uniform. Peste zmeură punem cealaltă bucată de aluat dat prin răzătoare.

Dăm tava înapoi la cuptor ( 190 de grade Celsius ) pentru încă 40 de minute.

După ce se răcorește un pic prăjitura, o pudrăm cu zahăr pudră.

 

 Poftă bună!

 

 Sursă




Categorii