Desert

Prajitura cu prune

 

 

 

 

M-am hotarat sa gatesc in functie de sezon, si de ce este disponibil atunci. Asa ca momentan, deserturile sunt cu fructe de sezon, nu cu ciocolata (spre disperarea somitatii). A venit randul prunelor! Si aceasta prajitura cu prune a fost atat de reusita incat si somitatea s-a declarat cucerita. Este pacat sa nu profitati de ea, acum cand sunt prunele bine coapte si zemoase. Tot secretul prajiturii sta in calitatea prunelor!

Ingrediente:

Pentru o tava avem nevoie de:

  • 4-5 linguri ulei
  • 1/2 lingurita sare
  • 350 g faina
  • 180-280 ml lapte
  • un cub de drojdie proaspata
  • 4 linguri de zahar
  • un plic zahar vanilat
  • un ou

Asta pentru aluat.

Pentru pus deasupra:

  • 5 linguri de pesmet
  • 1.5 kg prune
  • 50 g migdale aschii (le puteti inlocui cu alune tocate grosier)
  • 3 linguri de zahar
  • 1/2 lingurita praf de scortisoara

 

Mod de preparare:

   Sarea se amesteca cu faina cernuta. Se pune si uleiul peste. Drojdia se freaca cu putin zahar pana se face o pasta lichida, se amesteca cu laptele, restul de zahar, zaharul vanilat si oul. Se pune peste faina si ulei, si se amesteca totul pana incepe sa se obtina consistenta de aluat, Apoi se framanta cu mainile 7-8 minute, se modeleaza sub forma de bila, se acopera si se lasa 30 de minute la crescut.

   Se ia o tava, se unge cu unt sau se tapeteaza cu hartie de copt. Se intinde aluatul in ea. Nu faceti margini la aluat (cum ati face la pizza de exemplu), lasati-l doar intins. Daca tava nu are margini, indoiti hartia pentru ca prunele vor forma o zeama in timpul coacerii, si riscati sa murdariti cuptorul.

   Dupa ce este intins, intepati aluatul cu furculita din loc in loc, presarati peste el pesmetul si mai lasati 15 minute acoperit, sa mai creasca. Intre timp se spala prunele, si se taie pe jumatate, indepartandu-se samburii. Fiecare jumatate de pruna se mai taie inca o data pe lungime (astfel, dintr-o pruna rezulta 4 bucati). Feliile de fructe se aseaza in tava , peste aluat, foarte aproape una de alta, precum tiglele unui acoperis.

   Peste prune se presara aschiile de migdale (sau alunele). Se mai lasa 5-10 minute sa creasca. Cuptorul se incinge la 220 de grade. Se baga tava la cuptor 25-35 de minute. Este gata cand prunele sunt moi si au un aspect caramelizat. Se scoate de la cuptor si se presara imediat cu zaharul amestecat cu scortisoara.

   Chiar daca nu pare mare lucru, este extrem de buna aceasta prajitura. Daca vreti sa fiti in tendinte gastronomice cu toamna, trebuie sa o incercati!

Pofta buna!

 

Sursa




Categorii