Checuri

Prajitura deliciu ” Valurile Dunarii „

 

 

Prajitura ” Valurile Dunarii “

 

Ingrediente

pentru blat :

• 250 g margarina
• 250 g zahar
• 7 oua
• 200 g faina
• 1 praf de copt
• 3 linguri de fulgi de migdale
• 2 linguri de cacao
• 350- 400 g visine fara samburi

pentru crema:

• 250 g margarina
• 2 plicuri budinca de vanilie
• 500 ml lapte
• 10 linguri zahar
• esenta de vanilie

pentru glazura:

• 200 g ciocolata
• 40 g unt
• 2-3 linguri lapte

 

Mod de preparare:

Pregatim prima data budinca pentru crema deoarece trebuie lasata la racit. Cele 2 plicuri de budinca le amestecam cu 10 linguri de zahar, adaugam treptat laptele rece si il punem la fiert pana se ingroasa. Lasam budinca deoparte si ne apucam de blat.

Cu mixerul la viteza mare amestecam margarina cu zaharul, daugam pe rand ouale si in cele din urma faina in care am pus si praful de copt. Amestecam bine iar apoi impartim compozitia in doua.

In prima jumatate adaugam fulgii de migdale iar in cealalta jumatate de aluat punem 2 linguri de cacao.

Intr-o tava in care punem hartie de copt asezam blaturile in felul urmator: turnam in tava prima data blatul alb si peste turnam blatul maro niveland cu grija acest strat peste cel alb. Deasupra asezam visinele care le lasam inainte la scurs.

Dam totul la cuptorul preincalzit la foc mijlociu aproximativ 30-40 de minute (facem testul cu o scobitoare). Cand e gata, scoatem blatul din cuptor si il lasam sa se raceasca.

Intre timp pregatim crema. Margarina o amestecam cu 2 linguri de zahar pudra, cu o lingurita esenta de vanilie si cu budinca racita. Cand crema este omogena o turnam deasupra blatului racit in tava in care am copt-o. Eu am scos blatul din tava, am indepartat hartia de copt, am pus una nou in tava si am pus blatul la loc (am folosit o hartie curate de copt ca sa pot sa scot prajitura din tava inainte sa o feliez).

Pentru glazura punem la topit pe baie de abur ciocolata impreuna cu 2-3 linguri de lapte si cand e topita adaugam untul. O adaugam peste prajitura.

Lasam prajitura la rece pana a doua zi ca totul sa se intareasca bine. O taiem cubulete si putem sa o servim.

 

Pofta buna!

 

Sursa: scn Cuisine




Categorii