Flori si gradina

Rețete naturiste împotriva gândacului de Colorado – prelucrați grădina fără chimie!

 

Puteți pregăti de sine stătător preparate eficiente pentru prelucrarea cartofului, folosind buruieni și plante cultivate. Am adunat cele mai bune rețete de preparate naturale.

 

1.Infuzie de nucă

Turnați

Loading...

-10l de apă clocotită peste

-300 gr de coji de nucă și

-300 gr de frunze uscate,

lăsați la infuzat pentru 5-7 zile, apoi strecurați amestecul și folosiți soluția pentru stropirea culturilor.

2.Infuzie de frunze de plop

Umpleți

-½ de căldare cu frunze proaspete de plop,

-adăugați apă și

-fierbeți totul timp de 15 minute.

Mai turnați apă, cât să obțineți 10l de amestec și lăsați-l la măcerat pentru 3 zile.

3.Soluție de gudron de mesteacăn

Dizolvați

-100 gr de gudron de mesteacăn (sau săpun cu gudron) în

-10l de apă.

Stropiți cartofii cu soluția obținută de 3 ori pe săptămână.

4.Infuzie de rostopască

Infuzați 1,5 kg de frunze uscate sau proaspete de rostopască în apă fierbinte, timp de 3 ore. În infuzia obținută adăugați 1l de soluție de clorură de calciu de 1,5% (15 gr la 1l de apă).

5.Infuzie de coji de ceapă

Turnați

-10l de apă la temperatura de 70-80°С peste

-300 gr de coji de ceapă.

Amestecul trebuie să se măcereze timp de 24 de ore și vă recomandăm să puneți peste cojile din recipient o greutate.

6.Infuzie de rădăcini de inulă

Mărunțiți

-100 gr de rădăcini uscate de inulă,

-turnați apă clocotită,

-acoperiți vasul cu capac și lăsați la infuzat pentru 1,5-2 ore.

Stropiți culturile când ating înălțimea de 15 cm.

7.Decoct de păpădie și coada-calului

Turnați

-10l de apă peste

-200 gr de lăstari de păpădie și

-200 gr de coada-calului,

-fierbeți totul timp de 15 minute.

Apoi lăsați să se răcească și folosiți câte 500 ml de decoct la 10l de apă.

8.Infuzie de pelin

Amestecați

-300 gr de pelin mărunțit cu

-1 pahar de cenușă din lemn,

-adăugați 10l de apă clocotită și infuzați timp de 3 ore.

9.Infuzie de tutun

Turnați

-10l de apă peste

-500 gr de praf de tutun, precum și tulpini și rădăcini de tutun.

Măcerați timp de 2-3 zile, apoi strecurați amestecul, adăugați 40 gr de săpun de rufe și amestecați bine.

10.Infuzie de frunze de tomate

Turnați

-10l de apă peste

-1 kg de frunze și tulpini mărunțite de tomate,

-infuzați timp de 4-5 ore și adăugați 40 gr de săpun bucăți (sau 3 linguri de săpun lichid).

11.Infuzie de usturoi

Mărunțiți

-200 gr de căpățâne și săgeți de usturoi,

-adăugați 10l de apă fierbinte și

-lăsați la infuzat pentru 24 de ore.

-Apoi adăugați 40 gr de săpun.

12.Decoct de ardei iute

Fierbeți

-100 gr de ardei iute timp de 2 ore în

-10l de apă.

-Strecurați decoctul, adăugați 40-60 gr de săpun de rufe și puteți începe procedura de stropire.

13.Infuzie de arctium

Umpleți

-1/3 din căldare cu frunze tocate de arctium,

-apoi turnați apă până la margini și măcerați amestecul timp de 24 de ore.

Infuzia trebuie strecurată.

14.Infuzie de plante

Luați

-300 gr de iarbă de pelin,

-8 ardei iuți, 20 gr de ardei chili măcinat,

-câte 200 gr de cucută și tulpini de usturoi,

-¼ de săpun de rufe și

-turnați 8-10l de apă.

Infuzați amestecul timp de 12 ore, apoi strecurați-l și folosiți-l pentru prelucrarea culturilor.

Ultimul timp, mulți grădinari folosesc foarte eficient muștarul pentru combaterea gândacului de Colorado.

Dizolvați

-200 gr praf de muștar în

-10l de apă caldă,

-adăugați 100 ml de oțet 9% și

-stropiți tufele de cartofi cu soluția obținută, în perioada de înflorire.

Frunzele trebuie prelucrate pe ambele părți.

 

Reguli de utilizare a soluțiilor naturale contra gândacului de Colorado

1.Stropiți culturile dimineața sau seara, pe vreme caldă (18-22°С) și fără vânt, pe frunzele uscate.

2.Procedura se repetă la fiecare 7-10 zile, iar ultima stropire trebuie efectuată cu 20 de zile înainte de strângerea recoltei.

3.Toate soluțiile se folosesc în decurs de câteva ore: preparatele naturale nu se păstrează mult timp. Infuziile neutilizate și reziduurile de plante le îngropați în pământ și de dorit înafara grădinii.

4.Gândacul de Colorado se adaptează rapid la preparate, din acest motiv insecticidele trebuie alternate.

Larvele gândacului de Colorado sunt deosebit de rezistente la insecticide.

 

Prelucrarea cartofilor contra gândacului de Colorado înainte de plantare

În scop profilactic, înainte de plantare se recomandă să prelucrați cartofii cu soluții protectoare contra bolilor și dăunătorilor.

Îi puteți dezinfecta cu ajutorul cenușei (1 kg la 10l de apă) sau cu soluție de permanganat de potasiu (1 gr la 10l de apă).

Înmuiați cartofii pentru câteva secunde în unul din aceste amestecuri.

Această combatere eficientă a gândacului de Colorado va salva culturile și crește randamentul unei recolte sănătoase.

Spor la grădinărit!

 

Sursa




Categorii