Credinta

Rostită în fiecare zi de joi, această rugăciune înlătura necazul și aduce fericire în casă!

 

 

 

 

Dintre toate rugăciunile creștine, cea de joi se recomandă a fi citită de persoanele care au nevoie să-și schimbe viața, întrucât aceasta are puterea de a atrage fericire, îndepărtând necazul, oricare ar fi el.

Această rugăciune vă aduce fericirea

Se spune că această incredibilă rugăciune vă scapă de necazuri, aducându-vă fericirea la care nici nu îndrăzniți să vă mai gândiți!

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, și cu mare umilință ai spălat picioarele lor, și ale ucenicului care Te-a vândut!

Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale Cele Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuși Trupul și Sângele Tău, cu care i-ai împărtășit zicând: Luați, mâncați și beți, că acestea sunt Trupul și Saângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați.

Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curățitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curățească inima și sufletul meu.

Acum și pururea, și-n vecii vecilor,

Amin.”

 

Sursa: Secretele




Categorii