Salate Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Salată ”Raffaello” – un deliciu deosebit de apetisant pentru masa de sărbătoare! Top cele mai bune rețete a celui mai fin și delicat aperitiv!

 

 

Salată ”Raffaello” – un deliciu deosebit de apetisant pentru masa de sărbătoare! Top 2 cele mai bune rețete a celui mai fin și delicat aperitiv!

 

Vă prezentăm mai jos 2 rețete a celor mai delicioase, fine și aromate aperitive pentru masa de sărbătoare. Salata deosebit de apetisantă și bilele servite în cupe de vafe vor fi cu siguranță în centru atenției, iar oaspeții vor fi plăcut uimiți de abilitățile culinare a gazdei. Bucurați-i pe cei dragi cu un deliciu de zile mari, ce se prepară extrem de simplu și rapid.

Aperitiv Nr.1 – Salată Raffaello

Ingrediente:

– 1 cățel de usturoi (mare)

– 250-300 g de carne

– 150 g de cașcaval

– ulei de floarea soarelui

– 6 ouă

– 1 lingură de muștar

– 1 ceapă

– 150 ml de maioneză

– 1 lingură de zahăr

– 1 lingură de oțet

– sare

– piper negru măcinat

– frunză de dafin

– boabe de piper negru

– ienibahar

– morcov

– țelină

– păstârnac

Mod de preparare:

1. Fierbeți carnea. Pentru această salată puteți folosi orice carne preferată, fie aceasta de porc, vită sau pui. Puneți carnea într-o cratiță și turnați apă fierbinte în aceasta. Puneți cratița pe foc. Când apa va începe să fiarbă, îndepărtați spuma și adăugați în cratiță sare, frunză de dafin, boabe de piper negru, ienibahar, morcovul curățat, țelina, păstârnacul și ceapa (lăsați legumele întregi). Dacă doriți să obțineți carne fiartă delicioasă, atunci turnați în cratiță apă fierbinte. Dacă pregătiți o supă – folosiți apă rece.

2. Tăiați carnea fiartă pai subțire.

3. Prăjiți carnea tăiată într-o tigaie cu ulei încins. Când carnea se va rumeni, potriviți-o cu sare, piper negru măcinat și muștar. Amestecați.

4. Aranjați carnea prăjită pe platoul în care veți servi salata, cât mai uniform, pe toată suprafața platoului, păstrând puțină distanță de la margine.

5. Curățați și tăiați ceapa jumătăți de rondele (dacă e mai mare, tăiați-o în sferturi de rondele). Puneți ceapa într-un vas și adăugați la aceasta puțină sare, 1 lingură de zahăr și 1 lingură de oțet. Turnați în vas apă fierbinte și lăsați ceapa să se marineze timp de 10-15 minute.

6. Scurgeți ceapa de marinată și aranjați-o pe stratul cu carne.

7. Ungeți stratul de ceapă cu maioneză.

8. Fierbeți ouăle. Lăsați-le să se răcească și curățați-le. Tăiați-le în jumătate și despărțiți albușurile de gălbenușuri. Păstrați albușurile întregi.

9. Amestecați gălbenușurile cu usturoiul presat, puțină sare și piper negru măcinat. Adăugați 2 linguri de maioneză și amestecați până obțineți o masă omogenă.

10. Umpleți cu pasta obținută albușurile. Dacă ați mai rămas cu pastă de gălbenuș în plus, o puteți unge pe stratul de ceapă cu maioneză.

11. Aranjați ouăle umplute pe stratul de ceapă cu maioneză.

12. Ungeți-le cu maioneză, folosind o pensulă.

12. Dați cașcavalul prin răzătoare.

13. Presărați ouăle cu cașcavalul ras.

14. La dorință, puteți adăuga la salată castraveți proaspeți. Tăiați-i rondele și aranjați-i pe stratul cu ceapă. La fel, puteți folosi și ardei gras roșu. Acesta va oferi un gust puțin dulciu și un aspect frumos salatei.

 

Aperitiv Nr.2 – bile ”Raffaello”

Ingrediente:

– 2 pachețele de brânză topită (sau brânză topită de casă)

– 2 căței de usturoi

– 1 ou

– maioneză

– migdale (sau nuci)

– fulgi de cocos 

Mod de preparare:

1. Dați brânza topită prin răzătoare și amestecați-o cu usturoiul presat.

2. Fierbeți oul. Curățați-l și dați-l prin răzătoare.

3. Amestecați brânza cu oul ras și câteva linguri de maioneză.

4. Formați din amestecul obținut bile de mărime medie (cu mâinile umede). Puneți câte o migdală sau miez de nucă în interiorul fiecărei bile.

5. Treceți bilele prin fulgii de cocos și dați-le la frigider pentru câteva ore.

6. Serviți bilele în cupe mici de vafe.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul




Categorii