Melodii de neuitat

Steliana Sima – “Pe acas’ de cand n-ati ajuns”

 

 

 

 

 

 

Steliana Sima – ” Pe acas’de cand n-ati ajuns ”

Steliana Sima este pseudonimul artistic al subcomisarului de poliție Florea Sima Cuța (n. 6 ianuarie 1965, Cilieni, județul Olt), pe care l-a purtat în perioada 1983-1987, când a fost cunoscută pentru activitatea sa de interpretă de muzică populară din zona Romanați, ca angajată a Ansamblului „Rapsodia Oltului” din Slatina, perioadă în care a activat și la Ansamblul „Plaiurile Oltului”.

Primele sale manifestări artistice au început încă din școala generală iar din anul 1983, a început să participe la concursuri și s-a angajat la Ansamblul „Rapsodia Oltului”, colaborând și cu Ansamblul „Plaiurile Oltului”. În 1987, după ce a cunoscut-o pe Maria Ciobanu, i s-au deschis noi orizonturi, deoarece s-a angajat ca solist vocal la Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al M.A.I.

Loading...

În anul 2006 a absolvit Facultatea de Muzică a Universității Spiru Haret, după care a dobândit statutul de agent de poliție.

În anul 2008 a obținut titlul de Master în „Artă Muzicală”, la aceeași universitate, după care a dobândit statutul de ofițer de poliție.

 




Categorii