Flori si gradina

Verdețurile primăverii sunt porția noastră de sănătate! Leurda este cunoscută ca „detergentul organismului”. Ce beneficii uimitoare are

 

 

 

 

Verdeturile primaverii sunt portia noastra de sanatate. Sarace in calorii si bogate in vitamine si minerale, reprezinta sursa ideala de fibre si antioxidanti. Datorita clorofilei pe care o contin, in cantitati considerabile, sunt prima optiune in dietele de detoxifiere. Urzicile, salata verde si untisorul, ceapa si usturoiul verde, leurda, spanacul, stevia sunt vegetale cu puternic efect terapeutic, dar si delicioase variante de meniu.

Leurda este una din plantele cele mai puternic energizante si detoxifiante. Cunoscuta drept ”usturoi de padure” sau ”aiul ursului”, leurda face istorie in medicina empirica a lumii. Grecii antici o consumau pentru curatarea sangelui, ca intaritor si detoxifiant, iar dacii o introduceau in alimentatia de primavara, folosind-o pentru bolile de rinichi si eliminarea otravurilor din sange.

Leurda, ca si usturoiul, abunda in vitamine si minerale, atat de necesare primavara. Vitamina A, C, sulfura de alil, ulei eteric, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru. 100 grame au doar 61 de calorii, asadar este alimentul ideal in diete de slabire.

Leurda poate fi consumata ca atare, cruda, in salate. La ciorbe, supe, alaturi de cartofi, orez, urzici, spanac, stevie sau in tincturi. Oricum alegeti, sa stiti ca este un aliment incredibil, sanatos, care curata arterele. Consumati leurda cat puteti de des, nu are contraindicatii.

Leurda mai este cunoscută printre cunoscători ca „detergentul organismului”. Mai mult, în Germania a fost declaratăchiar „planta mileniului 3”, datorită efectelor uimitoare asupra inimii şi vaselor desânge, digestiei şi sistemului imunitar. Este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, care face flori mici şi albe. Popular, mai este numită şiusturoiţă sau usturoiul ursului, pentru că frunzele şi tulpinile sale au un gust şi un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de vedere botanic.

În urma unor studii efectuate în laboratoarele din Germania, a fost declarată „Planta mileniului trei”, efectele sale asupra inimii şi a vaselor de sânge, digestiei, asupra sistemului imunitar şi a celui endocrin uimind pur şi simplu oamenii de ştiinţă. În prezent, leurda este considerată din punct de vedere terapeutic mai puternică decât usturoiul, care, la rândul său, este unul dintre cele mai folosite şi apreciate medicamente naturale din lume.

Cum este posibil acest lucru? În comparaţie cu celebrul său „văr”, usturoiul, leurda a crescut liberă, neinfluenţată de mâna omului, păstrându-şi neatinse însuşirile cu care a fost înzestrată. Aşa se explică faptul că are efecte terapeutice atât de puternice.

Pentru o porţie de salată cu leurdă, se prepară o mână de frunze proaspete, care se spală bine cu apă călduţă, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se amestecă cu o linguriţă de oţet de mere, un vârf de cuţit de sare şi o linguriţă de ulei de masline, după care se consumă în maxim 30 de minute de la preparare.
Pentru infuzie, se folosesc peste 10 g de frunze tocate mărunt peste care se toarnă 250 mlde apă clocotită. Amestecul este lăsat la infuzat 30 minute, după care se strecoară şi poate fi băut. Sunt recomandate trei căni pe zi, înainte de fiecare masă, vreme de treisăptămâni.

O cură cu ceai de leurdă reduce simţitor neplăcerile provocate de astenia de primăvară, asigură un somn liniştit şi tonifică sistemul nervos. De asemenea, infuzia este un valoros adjuvant în tratarea afecţiunilor cardiace, prin acţiunea sa hipotensivă, şi în arterioscleroză, prin scăderea concentraţiei colesterolului „rău” (LDL) din organism. Consumat cu regularitate, ceaiul de leurdă contribuie la vindecarea bolilor aparatului digestiv şi combate viermii intestinali.

 

Sursa




Categorii