Inedit

8 Greșeli de machiaj des intalnite pe care le fac femeile

 

 

 

 

Executat așa cum trebuie, machiajul poate să fie cel mai bun prieten al unei femei. Află cum să eviți cele mai comune greșeli!

Machiajul e un subiect delicat pentru multe femei. Pentru că mai devreme sau mai târziu, fiecare femeie trebuie să învețe trucuri de machiaj care să o scoată din impas, asigură-te că știi câteva tehnici de bază. Fie că optezi pentru un machiaj simplu sau unul complex, există câteva lucruri pe care ar trebui să le eviți când te machiezi, chiar dacă nu ești expertă.

Iată care sunt cele mai comune greșeli și cum să le eviți:

 

1. Nu aplici fond de ten pe buze

Fondul de ten aplicat pe buze acționează ca o bază și va face rujul să reziste mai mult.

2. Aplici pudră pe toată fața

Aplică pudră doar pe zonele uleioase. Dacă îți pudrezi toată fața vei arăta ca o prăjitură.

3. Aplici dermatograf pe întreaga linie a genelor

Asigură-te că aplici dermatograf doar pe două treimi din lungimi, pentru ca ochii tăi să nu pară prea mici.

4. Agiți tubul de mascara prea mult

Agitarea tubului de mascara face ca aerul și bacteriile din tub să se amestece cu mascara, așa că aceasta nu va rezista prea mult. Rotește tubul în mâini, mai bine.

5. Îți curbezi genele după ce aplici mascara

E o regulă de bază să aplici mascara după ce ți-ai curbat genele, ca să nu îți cadă și pentru a evita petele de rimel.

6. Aplici fard de obraz pe pomeți

Nu trebuie să aplici fard pe pomeți, dacă vrei să eviți să arăți ca un clovn. Aplică fardul în zona de sub pomeți.

7. Anticearcănul tău este prea deschis la culoare

Asigură-te că anticearcănul și fondul de ten au aceeași nuanță, ca să nu-ți iasă în evidență cercurile de sub ochi.

8. Conturezi doar marginea buzelor

Pentru a te asigura că rujul rezistă toată ziua, umple cu creion întreaga linie a buzelor, nu doar marginea.

 

Sursa: Ești superbă




Categorii