
Pare o scenă dintr-un film de comedie, dar este o întâmplare reală! Un preot beat a ajuns faimos pe Facebook.
El s-a îmbătat atât de tare, încât și-a pierdut cunoștința.
El a fost urcat în remorcă și pus lângă sicriu.
Chiar dacă era un drum de țară, plin de gropi, părintele a reușit să doarmă până a ajuns la cimitir, acolo unde trebuia să țină slujba de înmormântare.
Un preot beat a ajuns celebru pe Internet!
Asta pentru că imaginile cu el întins lângă un sicriu, într-o remorcă trasă de tractor.
Bărbatul de origine sârbă ar fi adormit, după ce a consumat o cantitate considerabilă de alcool.
Pentru că oamenii aveau nevoie de un părinte pentru a oficia slujba, l-au urcat în remorcă și l-au dus adormit la cimitir.
Fotografiile au fost distribuite pe rețelele de socializare.
Cel care a postat imaginile pe Facebook susține că ambii ocupanți ai remorcii dorm.
Unul somnul de veci, altul somnul de vecie, potrivit slavorum.org.
Întreg incidentul a avut loc într-un sat din serbia, însă presa locală nu a aflat încă numele bărbatului în cauză.
Potrivit sursei citate, preotul a reușit să-și revină și să țină slujba de înmormântare.
Asta cu ajutorul localnicilor prezenți, care au reușit să îl trezească.
A fost nevoie de câteva palme, dar într-un final, părintele s-a trezit și a ținut slujba creștinească.













