Credinta

Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina

 

 

 

 

„Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor?” Astăzi este și mâine nu mai este. Teme-te de Dumnezeu și atunci nu vei mai avea de ce să te temi de oameni! Ce poate să-ți facă omul, cu toată gura lui rea? Mai mult îți strică lui însuși decât ție: și oricine ar fi el, de judecata lui Dumnezeu nu va scăpa. Chiar dacă ți se pare că ai suferit o înfrângere și ai avea de tras din aceasta vreo ocară nemeritată să nu fii supărat pentru aceasta.

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscator

Ia şi tu aminte, frate! Când vezi că te loveşte şi te supără o nenorocire la care nu te aşteptai, nu alerga la oameni, nu umbla după ajutor omenesc, ci lasă la o parte pe toţi şi aleargă cu mintea la Doctorul sufletelor.

Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina. Ştiind acestea, iubiţilor, să alergăm totdeauna la Dumnezeu, Care vrea şi poate să ne scape de necazuri şi nenorociri. Când e vorba să rugăm pe oameni, trebuie neapărat să dăm mai întâi ochii cu portarii lor, să rugăm pe favoriţii şi pe linguşitorii lor, să batem cale lungă; dar când e vorba să rugăm pe Dumnezeu, nimic din toate acestea; pe Dumnezeu îl rugăm fără mijlocitori, fără bani; El ne ascultă rugămintea fără cheltuieli.

E de-ajuns numai să strigăm din inimă şi să vărsăm lacrimi, ca să intrăm îndată la Dumnezeu şi să-L atragem spre milă. Când rugăm pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva să fie de fată un duşman sau unul dintre potrivnicii noştri, să audă cererea noastră şi să înfăţişeze spusele noastre altfel şi să strice dreptatea. Când însă rogi pe Dumnezeu nu poţi bănui nimic din acestea.

Să ne zdrobim dar inima, să ne smerim sufletele; să ne rugăm şi pentru noi, dar şi pentru duşmanii noştri.

Dumnezeu ne spune: „Când vrei să Mă rogi, vino singur la Mine, fără să fie cineva de fată, strigă cu inima, fără să mişti buzele!”. „Intră, spune Hristos, în cămara ta! închide uşa şi te roagă Tatălui tău întru ascuns; şi Tatăl tău. Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”.

Dacă vom fi însufleţiţi de astfel de gânduri fată de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici sărăcia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristeţe, ci vom avea necontenit bucurii curate şi sfinte şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de oameni.

Sursa




Categorii