Placinte si Rulade

Chifle rapide care se mănâncă cu viteza luminii! Aluatul este pufos și moale, iar umplutura suculentă

 

 

 

 

Vă prezentăm rețeta unor chifle deosebit de delicioase, în formă de trandafiri. Din aluat moale și pufos, cu umplutură delicioasă de orez, ouă și ceapă verde. Sunt perfecte pentru a fi servite atât calde cât și reci, ca o gustare sau pentru a fi luate la pachet. Alintați-vă familia cu cele mai gustoase chifle preparate acasă, din ingrediente naturale și făcute cu mult drag.

Ingrediente:

 pentru Aluat

500 g Făină
270 ml Lapte
7 g Drojdie uscată
50 ml Ulei rafinat
1 lingură Zahăr
1 linguriță Sare

 pentru Umplutură

3 bucăți Ouă fierte
80 g Orez fiert
30 g Ceapă verde
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat
1 bucată Gălbenuș de ou
2 linguri Lapte

 

Mod de preparare:

  1. Într-un bol amestecați laptele cald cu drojdia. Adăugați zahărul, 1 lingură de făină, amestecați și lăsați la loc cald pentru 10-15 minute. Apoi adăugați uleiul, sarea, făina cernută și frământați un aluat elastic și nelipicios. Acoperiți aluatul cu un prosop și lăsați la crescut timp de 1 oră.
  2. Între timp preparați umplutura: Fierbeți orezul în apă cu sare, până este gata. Fierbeți ouăle timp de 8-9 minute până sunt tari, le decojiți și le tăiați cubulețe. Într-un bol puneți orezul fiert, ouăle cubulețe, ceapa tocată, asezonați cu sare și piper și amestecați bine.
  3. După ce aluatul a crescut, îl răsturnați pe planul de lucru uns și îl întindeți într-o foaie subțire dreptunghiulară. Decupați aluatul în cercuri cu o formă (cu diametrul de 10 cm). Veți obține în total 24 de bucăți. Apoi fiecare cerc îl crestați în formă de cruce, pornind de la margini către centrul discului, fără a desprinde bucățile complet.
  4. Puneți la mijloc câte 1-2 linguri de umplutură, apoi se apucă una dintre „petalele” de aluat și se trage peste umplutură, colțurile lipindu-le de aluat. Uniți primele două „petale” pe diagonală, apoi celelalte două. În final, se obține un trandafiraș drăguț care se așează în tava tapetată cu hârtie de copt cu dimensiunea (40 x 50 cm) .
  5. Ungeți chiflele cu amestecul de gălbenuș și lapte și dați tava la cuptorul încins la temperatura de 190°C, pentru 30-35 de minute, până se vor rumeni frumos.
  6. Savurați cu plăcere!

Pofta buna!

 

Sursa: Savuros.TV




Categorii