Credinta

Copiii se nasc buni. Rolul adulților este să nu strice ceea ce Dumnezeu a creat

 

 

 

 

Copiii sunt cu adevărat un dar de la Dumnezeu. Asta însă nu ne face mai ușoară meseria de părinte. Cu toții stăm foarte bine cu teoria. De multe ori spunem că nu suntem pregătiți să devinim părinți și totuși, se întâmplă să devenim. Cum trebuie să reacționăm în acele momente?

Maica Siluana: Ei, bine ar fi fost dacă am fi învățat până atunci să nu trăim la întâmplare, să nu trăim sub puterea acelui „se întâmplă“! Și să nu trăim reacționând, ci gândind și acționând!

Acum, să ne gândim mai întâi la taina aceasta a darului. Orice dar este o taină pentru că este dăruit de cineva și primit de altcineva, este o relație vie și concretă între două persoane care se iubesc și se deschid una alteia, se împărtășesc una de cealaltă. Cel ce face darul se întrupează cumva în acel dar, iese din sine și pleacă spre celălalt. Cel ce primește, dacă îi face loc în viața sa, nu mai e nici el același. Va trebui să facă loc în propria sa viață atât darului cât și dăruitorului.

De aceea cred, nu suntem niciodată destul de pregătiți să primim un dar, orice dar! Darul aduce întotdeauna cu sine ceva nou și necunoscut în viața noastră și noi ne temem de necunoscut. Chiar și când primim ceva ce am dorit. Una e dorința și alte e împlinirea dorinței. După ce ni se împlinește o dorință descoperim că lucrurile nu sunt așa cum erau în capul nostru înainte și suntem destul de stingheriți dacă atenția ne rămâne asupra darului și-l uităm pe dăruitor….

Loading...

Revenind la copii, mă întreb: câți dintre oamenii își doresc copii ca daruri de la Dumnezeu? Astăzi oamenii se tem din ce în ce mai mult ca nu cumva să primească acest dar de la Dumnezeu. Foarte puțini sunt cei care își doresc copii… mai ales cei care, din motive ale trupului, ale sănătății, nu pot avea copii. Chiar și aceștia, care se roagă pentru a avea copii, îi cer și-i primesc ei ca dar de la Dumnezeu? Și, dacă da, câtă vreme țin minte acest lucru?

Sau dacă nu vor avea copii, mai rămâne Dumnezeu un Dăruitor? De obicei se supără pe Dumnezeu și rămân cu o amară durere. Durerea de a nu primi darul lui Dumnezeu, care este copilul, este semnul că omul nu mai prețuiește darul suprem al lui Dumnezeu, care este viața. Nu suntem conștienți ce dar minunat este viața noastră și că ar trebui să ne purtăm cu ea așa cum ne purtăm cu un dar prețios. Și aceasta se răsfrânge și asupra vieții celorlalți. Dacă eu nu simt că viața mea este un dar minunat și nu știu Cine mi-a dat darul și de ce mi l-a dat, greu îmi va fi mie să pricep ce dar este viața dumitale. Te voi privi ca pe un obiect. Îmi place de dumneata, avem o treabă împreună? Atunci, bine ai venit! Nu îmi place, m-am plictisit? Trebuie să dispari. Dacă nu, te ajut eu să dispari… Și cu copilul la fel. Îmi doresc copii, pentru că toată lumea are copii, pentru că nu este bine să fie omul singur, pentru că trebuie să avem urmași, să ne meargă viața mai departe, și pentru că avem în noi dorința de a avea copii. Dar, nu-i mai privim ca pe darul lui Dumnezeu. De ce? Din cauza neștiinței, a necunoașterii…

 




Categorii