Povesti de viata

Felicitari, Andreea! Medic rezident in scaun cu rotile! Tanara care a învins sistemul si prejudecățile celor din jur a reușit sa isi îndeplinească visul!

 

 

 

 

Spre plăcuta mea surprindere, numărul tinerilor cu dizabilităţi care urmează studiile universitare, este în continuă creştere. Să vezi în amfiteatrele universităţilor, tineri care au deficienţe de deplasare, deficienţe senzoriale sau de altă natură, nu este, astăzi, un lucru neobişnuit. Cu toate acestea, nu pot să nu recunosc că încercarea de a urma o facultate – atunci când nu te poţi deplasa şi majoritatea universităţilor sau bibliotecilor au un nivel redus de accesibilizare – intrarea la facultate poate deveni un act de mare curaj.

Intervine, în acest context, lupta cu prejudecăţile şi cu un sistem educaţional înapoiat, care nu încurajează deloc accesul cetăţenilor cu dizabilităţi la serviciile educaţionale din universităţile româneşti. Andreea Daniela Nechita este o tânără care a învins contextul nefavorabil, a reuşit să depăşească toate obstacolele şi să termine facultatea de medicină imobilizată fiind într-un scaun cu rotile.

Desigur, atunci când a luat decizia de a se înscrie la facultatea de medicină din Iaşi, Andreea Daniela Nechita, nu s-a gândit la piedicile care-i vor sta în cale, dimpotrivă , nu a dorit altceva decât să-şi urmeze visul de a deveni medic, considerând că are abilităţile necesare pentru a urma această meserie de mare responsabilitate.

Într-adevăr, cu ambiţie şi perseverenţă, Andreea Nechita a demonstrat, încă din clipa în care s-a înscris la examenul de admitere, că este complet dedicată visului ei. Astfel, a obţinut la examenul de admitere media 9.28, a reuşit să parcurgă cei 6 ani de facultate cu rezultate maxime şi este pe cale să devină medic alegând specializarea dermatologie.

Liliana Moldovan (L.M.) : – Vom începe acest interviu prin a derula filmul vieţii tale şi am să te rog să te opreşti la episodul care ţi-a marcat copilăria, mai exact la momentul în care familia ta a aflat că vei avea probleme de deplasare. La ce vârstă s-a produs şi cum te-a marcat acest episod?

Andreea Daniela Nechita (A.D.N.): – La vârsta de 3 ani părinţii mei au observat schimbări majore referitoare la deplasarea mea: oboseam mai uşor şi mă împiedicam des. A urmat o perioadă dificilă din acest punct de vedere, în sensul în care, periodic, eram nevoită să merg la controale în vederea stabilirii unui diagnostic. Din nefericire, fiecare clinică în care mă internam, îmi oferea un alt diagnostic, diferit de celelalte, dar acest lucru nu m-a împiedicat să îmi continui şcoala. Anii au trecut şi, totodată, boala a avansat: mergeam din ce în ce mai dificil, urcam scările doar cu sprijin unilateral şi fără să alternez picioarele. Această boală, amiotrofie spinală musculară tip 3, mi-a “furat” copilăria şi adolescenţa. Dacă pentru ceilalţi de vârsta mea, timpul liber însemna jocuri, competiţii, pentru mine aceste activităţi erau limitate. În acest sens, am fost marcată, chiar dacă părinţii mei au încercat şi au reuşit să suplinească unele nevoi. Diagnosticul a fost stabilit mai târziu, în 2007, în China, acolo unde am făcut şi implantul de celule stem. În tot acest timp, programul meu se desfăşura între orele de la liceu şi şedinţele de kinetoterapie, necesare pentru a-mi menţine tonusul muscular.

Încă din copilărie îmi doream să ajung medic, dar mereu eram descurajată din cauza celor 6 ani de studiu, la care se adăuga şi perioada rezidenţiatului. Probabil că timpul petrecut în spitale şi pe la diferite centre de recuperare, mi-a intensificat acest gând, chiar dacă decizia finală am luat-o mult mai târziu.

În anul 2008 am fost supusă iar unei noi încercări, şi anume, o operaţie de ocluzie intestinală, în urma căreia am rămas în scaunul rulant. După ce am acceptat, cu greu, noua mea condiţie de sănătate, am simţit că singura ştiinţă spre care am înclinaţie este Medicina.

 

Sursa: prostemcell.ro




Categorii

loading...
error: Content is protected !!