Flori si gradina

Florile din casă despre care nu ştiai că sunt periculoase

 

 

 

 

Sunt frumoase, atrag prin miros şi culoare, dar pot fi extrem de periculoase pentru oameni sau pentru animalele de companie. Unele flori din grădina casei sau dintre cele cultivate în apartament pot provoca moartea dacă sunt ingerate. Rhododendron şi arbuştii de azalee sunt plante ornamentale potrivite pentru gradină. Frunzele acestora sunt însă extrem de toxice, scrie adevarul.ro.

„Frunzele rhododendronului sunt toxice şi la fel este şi mierea provenită din nectarul florilor. Ingerarea acestei plante îţi va provoca senzaţii de arsură în cavitatea bucală, salivare excesivă, vărsături, diaree şi senzaţii de furnicături ale pielii. Acestea pot fi urmate de dureri de cap, slăbirea musculaturii şi pierderea treptată a vederii. De asemenea, poţi prezenta convulsii şi bătăi neregulate ale inimii, urmate în cazuri grave de comă. În cazul în care persoană intoxicată nu ajunge la timp la medic, poate muri. Tratamentul constă în înlocuirea fluidelor şi administrarea de medicamente pentru reglarea ritmului cardiac”, potrivit specialiştilor.

Leandrul – arbustul mediteranean care poate provoca moartea

Leandrul este un arbust mediteranean cu frunzele groase şi flori mari, de culoare roz, alb sau galben. Planta se numară printre cele mai toxice din lume, consumul acesteia fiind deseori fatal.

„În ceea ce priveşte leandrul, toate părţile acestuia sunt toxice. Chiar şi inhalarea accidentală a fumului ieşit din arderea leandrului constituie o problemă. După fiecare atingere a plantei se impune spălarea mâinilor înainte de a face alte activităţi casnice sau de a mânca. Ingerarea toxinelor pe care această plantă le conţine îţi poate crea probleme de sănătate majore. De obicei, simptomele implică modificarea ritmului cardiac şi creşterea nivelului de potasiu din organism”, mai spun biologii.

Crinul – toxic pentru animalele de casă

Amaryllisul sau crinul de cameră este o plantă decorativă pe cât de frumoasă, pe atât de otrăvitoare pentru animalele din casă. Bulbul crinului conţine toxine care odată ingerate pot provoca dureri abdominale, diaree şi chiar moartea animalelor de companie.

„Crinul de apartament este toxic, atât pentru pisici, cât şi pentru câini. Semne ale otrăvirii includ: vomă, salivare, diaree. Dacă planta este consumată în cantităţi mari poate cauza convulsii, tensiune scăzută, tremurat, aritmii cardiace. Cei mai otrăvitori sunt bulbii. De asemenea, animalele care ingerează crini pot suferi de insuficienţă renală. Printre soiurile de crin care dau aceste simptome se numără Crinul Asiatic, Crinul Alb, Crinul Portocaliu, Crinul roz şi Crinul Tigrat. Şi Crinul de grădină este foarte toxic atât pentru pisici cât şi pentru câini. Simptomele otrăvirii includ: iritaţii la nivelul gurii, arsuri ale limbii şi buzelor, vomă şi dificultăţi de înghiţire. Mâncat în cantităţi mari, crinul poate provoca şi moartea animalului de companie”, au declarat specialiştii.

Bulbii de narcisă sunt toxici

Dacă florile narciselor conţin substanţe cu proprietăţi calmante, emoliente, dezinfectante, bulbii sunt cât se poate de toxici. Substanţele toxice conţinute de bulbii de narcisă sunt alcaloizii: licorenina, gelantina, licorina, narcisidina.

Printre plantele de apartament care conţin substanţe toxice se număra şi ficusul, care poate provoca mâncărimi locale ale pielii, înroşiri şi mici băşici.

Până şi aloe vera, deşi are proprietăţi miraculoase, ingerată incorect poate produce simptome de ameţeală, diaree sau erupţii cutanate. Dacă tulpina şi seva din interiorul plantei sunt benefice pentru organism, în schimb membrana care se regăseşte între tulpină şi sevă este toxică.

 

Sursa: Observator.news




Categorii