Aperitive si Gustari

Laptele cu mămăligă, denumit și „Mâncarea săracilor” – Protejează ficatul, scade colesterolul și prelungește viața

 

 

Laptele cu mămăligă, denumit și „Mâncarea săracilor” – Protejează ficatul, scade colesterolul și prelungește viața

 

 

Experții susțin că laptele cu mămăligă protejează ficatul și îl consideră elixirul tinereții. Mămăliga şi fierturile din porumb sunt consumate încă de pe vremea lui Columb.

La români, laptele cu mămăligă a fost şi este în continuare considerat mâncarea săracilor, deşi studii recente, efectuate în sânul unor triburi amerindiene, au demonstrat că media de viaţă a celor ce se hrăneau cu produse din porumb era mult mai mare decât a celor care nu le includeau în alimentaţia lor.

Protejează stomacul şi ficatul

Specialiştii germani în biologie celulară vegetală de la Universitatea din Koln au descoperit recent prezenţa unor substanţe derivate ale acizilor arihidici şi palmitici în boabele de porumb Din punct de vedere chimic, aceste substanţe sunt acizi grasi, ceto-acizi, rezultaţi din oxidarea acidului palmitic şi arahidic şi sunt produşi numai şi numai în rădăcina plantei de porumb.

Aceşti ceto-acizi ignoră legile chimiei şi biologiei clasice, absorbindu-se în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în proportie de 22-28%. Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care se pot combina chimic cu cel puţin 57 de specii de otrăvuri existente în organism.

Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. Gastrita şi ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având efect de reducere a acidităţii şi de calmare.

Prelungeşte viaţa

Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene.

De asemenea, reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor, şi reduce
cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. Consumul acestui aliment este răspunzător şi pentru longevitate, fiind folosită ca leac încă de pe vremea romanilor.

Dezvoltă musculatura

Un fiziolog spaniol a observat că cei mai apţi copii pentru sporturi de performanţă din Ecuador şi Columbia aveau o bogată alimentaţie în „terciuri de porumb”. Ulterior, a iniţiat un amplu program de cercetare în medicina sportiva, descoperind că aceleaşi substanţe derivate ale acidului palmitic şi arahidonic au rol în dezvoltarea fibrei musculare, prin modificarea modalităţii de acţiune a hormonilor tiroidieni.

Scade colesterolul

Mămăliga are capacitatea să scadă cantitatea de colesterol din organism, reducând implicit riscul de ateroscleroză şi de infarct.

Prelungeşte viaţa ovarelor

Mămăliga revitalizează funcţiile sexuale, în special pe cele ale femeilor. Antropologii români au efectuat cercetări în zona Rucăr-Bran, unde mămăliga se află mai des pe masa românilor şi au descoperit că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi dupa varsta de 72 de ani.

Benefică obezilor

Acest preparat din porumb este util şi celor care suferă de obezitate, deoarece oferp o senzaţie de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa.

 

 Sursa




Categorii