Casa de vis

Proiecte de case mici. 5 locuințe de vis, cu bani puțini! Locuințe trainice, ieftine și cochete

 

 

Proiecte de case mici. 5 locuințe de vis, cu bani puțini! Locuințe trainice, ieftine și cochete

 

 

În momentul în care doriţi să construiţi o casă, cu siguranţă v-aţi dori ca aceasta să fie cât mai performantă şi să vă aducă foarte multe beneficii. În ultimii ani, proiectele de case mici şi ieftine sunt din ce în ce mai solicitate, asta şi datorită costului de construcţie aproximativ egal cu costul cumpărării unui apartament la bloc.

Suprafaţa construită şi desfăşurată a unei astfel de case oscilează între 80 şi 120 mp şi poate creşte puţin dacă în proiect se include şi o mansardă. Într-o casă mică suprafeţele camerelor pot fi reduse la minim, dar respectând reglementările în vigoare.

Proiectul unei astfel de case trebuie să valorifice fiecare metru pătrat din locuinţă, astfel încât să nu simţiţi că locuiţi într-o casă de dimensiuni reduse şi să beneficiaţi de toate dotările necesare.

Arhitecţii spun că o casă pentru o familie cu doi copii este suficient să aibă o suprafaţa utilă (nu construită) de 100 -120 metri pătraţi.

Proiecte de case mici cu mansardă, soluţia familiilor cu unul sau doi copii

Dacă doriţi să optimizaţi costul pentru construirea unei case, puteţi opta pentru proiectul unei case mici cu parter şi mansardă. Astfel, în această locuinţă ieftină, la parter o să vă puteţi desfăşura activitatea împreună cu partenerul de viaţă, iar mansarda o veţi dărui copiilor.

Soluţia mansardei aproape vă va dubla suprafaţa desfăşurată a casei, iar costurile cu construcţia vor fi mai mici. Amintim aici reducerea costurilor cu materialele de construcţii şi a manoperei percepute de constructori în comparaţie cu construcţia unei case cu etaj, suprafaţa locuibilă rămânând aceeaşi.

Dacă se doreşte o casă cu 2-3 camere (1-2 dormitoare) cel mai justificat este o casă la parter, iar pentru o casă cu 4 camere (3 dormitoare) se justifică o casă cu parter şi etaj sau parter şi mansardă.

Nouă ne-au atras atenţia câteva proiecte de case mici, printre care unele care au şi verandă sau terasă inclusă.

1. Proiect de casă mică doar cu parter

Acest proiect pentru casă mică cu parter are o suprafaţă construită la sol de aproximativ 83 de mp.

Calea de acces este una clasică, iar casa dispune de un hol de aproximativ 11 mp.

De la intrare, locuinţa ne întâmpină cu cele două dormitoare dispuse paralel, unul în stânga şi celălalt în dreapta, ambele având vedere către intrarea principală. Dimensiunile dormitoarelor sunt de 12 mp şi pot fi destul de facil amenajate după bunul dumneavoastră plac.

În continuarea holului se regăseşte camera de zi, cu o dimensiune de aproximativ 22 de mp şi cu legătură directă cu bucătăria de aproximativ 9 mp. Baia se află pe aceeaşi parte cu bucătăria şi dispune de o suprafaţă de aproximativ 5 mp. La capătul locuinţei, cu acces direct din camera de zi aveţi parte de o frumoasă terasă acoperită, aceasta dispunând de o dimensiune generoasă, de peste 19 mp dar şi de o ieşire către curte.

Imagine similară

2. Proiectul al doilea de casă mică cu parter

Proiectul Brânduşa este un model de casă parter cu o amprentă la sol de 78mp, cu un aspect exterior frumos, tradiţional, echilibrat.

 

Imagini pentru bedroom

 

Locuinţa perfectă pentru o familie de 3-4 persoane sau casă de vacanţă, casa Brânduşa oferă un înalt grad de funcţionalitate al compartimentării interioare pentru a economisi spaţiu şi a obţine un maxim de confort. Planul parter include două dormitoare, living, bucătărie şi baie.

 

Imagini pentru Proiecte de case mici. 5 locuințe de vis, cu bani puțini! Locuințe trainice, ieftine și cochete

 

3. Proiect casă mică cu parter şi etaj mansardat cu 3 dormitoare

Casa cu parter şi etaj mansardat din acest proiect are un aspect modern şi spaţii generoase.

 

Imagini pentru Proiecte de case mici. 5 locuințe de vis, cu bani puțini! Locuințe trainice, ieftine și cochete

 

Proiectul este potrivit atât în mediu urban cât şi rural. Casa este prevăzută cu trei dormitoare, are o structură în cadre din beton armat cu zidărie din BCA. Proiectul poate fi adaptat pentru o structură din lemn.

Se pot efectua modificări asupra proiectului, redimensionarea construcţiei, supraînălţarea acoperişului, alipirea unui garaj sau crearea unui subsol pe toată suprafaţa construcţiei sau doar parţial.

Proiectul are o suprafaţă construită de 68,35mp, suprafaţa desfăşurată 145,65 mp şi suprafaţa utilă de 106,28mp. Suprafeţele teraselor/balcoanelor 27,37mp.

Imagini pentru baie

 

4. Proiect de casă mică de lemn cu parter şi etaj mansardat cu 3 dormitoare

Imagini pentru baie

 

Proiectul de casă cu denumirea “Casa Alexandra” poate avea destinaţia de casă de vacanţă sau rezidenţială.

Proiectul prezintă o casă economică din lemn, ieftin de construit, datorită planurilor simple, eficiente.

 

Imagini pentru bedroom

Imagini pentru bedroom

 

Parterul cuprinde un living spaţios, bine luminat, cu ieşire spre grădină, o bucătărie şi un grup sanitar. Mansarda oferă 3 dormitoare şi o baie.

 

5. Proiect de casă mică de vacanţă

 

Imagini pentru proiecte case mica cu mansarda

 

Vacanţa cu familia cu întregul confort de acasă, mutat pur si simplu departe, în natură, la munte sau la mare. Astfel este descrisă casa de vacanţă Olivia.

 

Imagini pentru amenajarea livingului cu bucatarie

 

Casa mică de lemn Olivia oferă întregul confort de care o familie are nevoie pentru a se bucura de o vacanţă perfectă, în natură, departe de agitaţia oraşului. Şi, de ce nu, poate fi locul unde la sfârşitul fiecărei săptămâni să vă regăsiţi forţele şi să petreceţi un timp minunat alături de prieteni şi familie.

 

Imagine similară

 

Ideală pentru o familie de 3-5 persoane, casa de vacanţă Olivia desfăşoară pe o suprafaţa totală de 63 mp, o cameră de zi spaţioasă şi aerisită, două dormitoare şi, evident, bucătărie şi baie. Camera de zi şi unul dintre dormitoare se deschid spre terasa din faţa casei unde, vara, mesele în familie şi cu prietenii vor fi cu siguranţa o desfătare.

Sintagma „casă dulce casă” se potriveşte de minune în cazul acestor proiecte de case mici şi dacă aţi visat cândva să aveţi casa dumneavoastră pe pământ, astăzi sunteţi în postura de a o construi.

 

Sursa: MagazinulDeCase




Categorii