Casa de vis

Mobila pictată în Transilvania a ajuns în toată lumea: transformă o bucatarie banală într-una minunată, de invidiat

 

 

Mobila pictată în Transilvania a ajuns în toată lumea: transformă o bucatarie banală într-una minunată, de invidiat

 

 

Într-un atelier din satul Cisnădioara, din judeţul Sibiu, Mircea Ungurean (50 de ani), inginer de profesie, şi iubita lui, pictoriţa Oana Cerbu (34 de ani), au pus pe picioare o afacere de familie cu piese superbe de mobilier, pictate manual, care au cucerit clienţi din toată lumea, relatează adevarul.ro.

Ideea i-a venit lui Mircea Ungurean în 1996 când a văzut, la Braşov, un atelier de mobilă al unei doamne de origine maghiară, care picta piesele cu motive tradiţionale ungureşti.

„Atunci m-am gândit să încerc să continui tradiţia veche a mobilierului pictat săsesc, pentru că bunica mea era săsoaică. Până să mă apuc, au trecut şapte ani, şi în 2003 practic am început afacerea. Am dat anunţ în ziar şi, cu ocazia asta, am cunoscut-o pe Oana, cu care colaborez de atunci, şi am transformat treaba asta într-o afacere de familie. Avem cinci tâmplari la atelierul de tâmplărie şi trei persoane la pictură“, a povestit Mircea Ungurean pentru sursa citată.

Înainte de a începe, cei doi s-au documentat și au citit mult despre mobilierul tradiţional săsesc: au vizitat Muzeul Astra din Sibiu, au studiat piesele de patrimoniu din depozitele muzeului și au făcut excursii de documentare în satele transilvănene.

Piesele lor de mobilier sunt împodobite cu flori tradiționale din Transilvania, stilizate. Specialiștii din atelier fac mobilă la scară normală (paturi, noptiere, comode, dulapuri, mobilă de bucătărie, uşi pictate, scaune, băncuţe, cuiere, birouri, cufere, scăunele pentru copii), dar și mici obiecte de decor, ceasuri, cutii de bijuterii sau ustensile de bucătărie.

Culorile, designul şi simbolurile mobilei pictate i-au fascinat pe străini, astfel că Mircea Ungurean şi Oana Cerbu au clienţi din toată lumea. Mobilierul pictat la Cisnădioara a ajuns în Japonia, Pakistan, India, Australia, Israel, Danemarca, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi în Canada.

 

mobila pictată

 

mobila pictată

 

mobila pictată

 

mobila pictată

 

Printre proiectele lor se succes se numără o cofetărie de la Versailles, un magazin alimentar de produse naturale de lângă München, Germania, şi un cabinet medical la Luxemburg, toate mobilate în stil săsesc, mai notează adevarul.ro

Un scaun lucrat şi pictat în atelierul de la Cisnădioara costă între 450 şi 550 de lei, noptierele – 600 de lei, dulapurile – 2.600 de lei, paturile – 2.000 de lei, comodele – 1.600 de lei. Firma are o cifră de afaceri de 50.000 de euro pe an, cu un profit de aproximativ 25 la sută.

 

mobilă pictată

 

mobilă pictată

 

mobilă pictată

 

mobilă pictată

 

Sursa: MagazinulDeCase.ro




Categorii