Credinta

Rusaliile. Ce nu ai voie să faci niciodată în această zi sfântă. Tradiții și superstiții pe care este bine sa le respecti pentru a avea spor, ajutor si bunastare toata vara

 

 

 

 

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Înăltarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.

De Rusalii se leagă mai multe superstiţii şi oamenii păstrează încă unele tradiţii: îşi împodobesc casele cu frunze sfinţite de tei sau de nuc, pentru a îndepărta duhurile rele, ung uşile cu usturoi, pentru a fi feriţi de ghinion tot anul şi dansează Jocul Căluşarilor, pentru a alunga spiritele Ielelor care vin să facă rău.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălţare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

-Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

-Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

-În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.

-Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

-În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

– În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sau Moşii de vară

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşani merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.61675536

Un alt obicei specific Rusaliilor, care se întâlnește prin zonele Ardealului, poartă numele de „Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune care se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii. La un moment dat, boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul care urmează.

Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă.

 Călușarii vindecă răul făcut de Rusalii

„Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate.Imagine similară

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.
În mitologia populară, „Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

 Rusaliile – Zânele rele

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc “luat de Rusalii” sau “ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pămant.Imagini pentru Traditii si superstitii de Rusalii. Ce este BINE sa faci si sa nu faci in aceasta zi de sarbatoare

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor. Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf. Petru), când aceste spirite ale morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.
Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii şi în Moldova,Caluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

De Rusalii nu se intră în vie şi mai ales nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni, fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele. Conform tradiţiei româneşti, cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu ielele, spirite malefice. Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea ielelor, deoarece nu cinstește cum se cuvine ziua. De asemenea, în ziua de Rusalii nu este bine să te cerți cu alții pentru că vei „fi luat din Rusalii”. Se mai spune că persoanele care dorm în noaptea de Rusalii sub cerul liber vor cădea sub puterea ielelor.

Totodată, în Duminica Rusaliilor nu este bine să te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Potrivit tradiţiei, de la Duminica Rusaliilor, timp de nouă săptămâni, nu trebuie să culegi plante tămăduitoare.

 

Sursa: Point.md Sursa Ta Info-CS




Categorii