Stiri

Plaja sălbatică, neștiută, accesibilă cu mașina, poate cel mai frumos loc din România

 

 

 

E plaja aceea la care visezi un an de zile și în care nu vei găsi nici aglomerație, nici stres, nici haos, nici prețuri nejustificat de mari: ci doar natură și libertate. Asta ni s-a întâmplat și nouă când am ajuns aici, pe plaja neștiută dintre munți. Este locul în care nu îți pasă dacă ai semnal sau nu, îți lași telefonul pe silent și te bucuri că, măcar pentru câteva zile, nu mai vrea nimeni nimic de la tine. Adio, deadline-uri, adio, șefi morocănoși și lucruri pe care le faci doar pentru că trebuie!

 

Ce-am găsit, la Șuncuiuș, în Bihor? Nici nouă nu ne-a venit să credem! Vorbim de o plajă, aproape sălbatică, din inima Apusenilor, cu nisip fin, sezlonguri ca la mare și un view care te duce gândul, departe, la Thailanda. Și nu e nicio exagerare. Este, poate, cel mai frumos loc, neștiut, din România, necălcat încă de picior de turist gălăgios. Este proiectul inedit și îndrăzneț al medicului stomatolog Sebi Lascu, care, din dragoste pentru natură, a făcut aici imposibilul: a adus marea la munte.

Practic, cu fonduri europene și-a deschis o pensiune tradițională și a știut și cum să se folosească de minunile naturii. Râul Criș îi trece prin curte, iar stâncile din jur completează perfect peisajul de poveste, care vă va face să reveniți.

Ce spuneți? Ați văzut fotografiile. Nu-i așa că merită să vă pregătiți mașina și să porniți la drum, acum, când încă nu mulți cunosc locul? Vă veți relaxa după un an de muncă și veți uita de toate, în acest mic colt de rai.

Cum ajungi cu mașina?

Traseu: București – Alba – Turda – Huedin – Negreni – Șuncuius

La 544 de km de București, la 230 de km de Timișoara, la 103 km de Cluj

Unde te cazezi?

Drumul este ușor accesibil cu mașina. Asfaltul este ca în palmă până la Șuncuiuș, iar de aici sunt de parcurs doar doi kilometri, pe un drum de țară. Practic, e doar începutul unui traseu superb, care te va duce spre câteva dintre cele mai spectaculoase peșteri din România: Izbândiș, Batanului, Vântului și Moanei. Cazați-vă la Pensiunea Grădia, cea de care aparține plaja de poveste, dintre munți.

Cât costă?

Accesul la plajă și închirierea sezlongului costă 10 lei. Prețul unei nopți de cazare este de 170 pe noapte pentru o cameră dublă.

Ce ai de făcut?

– Pentru amatorii de cațărări montane sunt amenajate, chiar lângă plajă, câteva trasee de via ferata, pentru toate nivelurile de experiență.

– Cei care iubesc muntele pot să se exploreze zona și să facă plimbări pe mai multe trasee: unele mai puțin bătătorite, altele cunoscute.

– Rafting pe râul Criș

– Speologie

De explorat cu mașina:

Parcul Național Padiș, aflat la 58 de kilometri distanță.

Satul tradițional Roșia – una dintre cele mai mari comune din lume, ca suprafață locuită.

Moara de apă din Roșia

Peștera cu Cristale

 

Sursa: Calator in Bascheti




Categorii