Bunicii sunt acele persoane care ne-au făcut viața mai frumoasă, ne-au iubit și ne vor iubi necondiționat. De ce? Pentru că își vor dori mereu ce este mai bun, pentru nepoții lor. Nepoții sunt darul lui Dumnezeu, pentru ei!
Azi mi-am propus să vă prezint ce este în sufletul unui bunic, atunci când are nepoți!
Nepoții înseamnă mai mult decât ai crede, pentru bunici, de aceea trebuie să îi apreciem mai mult.
Iată ce spune o bunică, despre viața de după ce a avut nepoți:
– Cel mai frumos dar pe care l-am primit în această viață, a fost nepotul meu.
– Prin intermediul lui am putut să îmi înțeleg mai bine fiul.
– Tot timpul meu îi aparține, în exclusivitate, nepotului meu, el îmi face fiecare zi mai frumoasă.
– Este aproape imposibil de crezut, cum o făptură atât de mică mi-a redat încrederea în oameni.
– Nu credeam că există ființe perfecte pe lume, până când a apărut nepotul meu.
– Mi-am umplut casa cu poze în care apare el, deoarece este mândria mea.
– Nepotul meu, este cadoul pe care l-am primit de la viață, după ce mi-am crescut fiul cu atâta iubire.
– Sunt fericită doar dacă mă gândesc la el.
– Nepotul meu reprezintă și trecutul meu, prezentul și viitorul. Este simbolul uniunii cu familia.
– Azi, nepotul meu îmi este cel mai bun prieten, mi-aș da viața pentru el.
– El este mașina timpului pentru mine, mă poate duce în copilărie prin simpla lui prezență.
– Nu voi înceta niciodată să îmi iubesc nepotul.
– El mi-a arătat că dragostea adevărată chiar există.
Importanța bunicilor în viața copilului
În aceste fraze, ai putut înțelege ce reprezintă un nepot, pentru bunica sa. Acum să aflăm de ce este atât de important ca nepoții să stea aproape de bunici.
– Bunicii au grijă de nepoți, atunci când părinții sunt prea ocupați să le ofere atenția de care au nevoie.
– Amintirile alături de bunici dăinuiesc veșnis.
– În cazul în care părinții divorțează, bunicii sunt cei care unesc relația dintre părinți.
– Le transmit valori morale.
– Mențin legătura dintre generații
– Ajută la educarea copilului
Deci, după cum puteți observa, părinții și bunicii au roluri diferite în creșterea copiilor, așa că aceștia din urmă nu ar trebui privați de niciuna dintre aceste două forme de iubire.
Ce spui, tu ce le datorezi bunicilor?
Sursa: Secretele.com