Uncategorized

Veste bună pentru toate femeile! Vor primi minimum 630 de lei de la stat. Ce condiție trebuie să îndeplinești

 

 

 

 

Potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul Ninel Peia, acesta prevede acordarea unei indemnizații viagere pentru femeile care au trei sau mai mulți copii.

Aceste indemnizații pentru mame „eroine” pot avea valori cuprinse între 30 și 50% din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 639 și 1000 de lei.

Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie.

Femeile care au crescut patru copii vor primi 405 din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulți copii vor primi o indemnizație viageră de 50% din salariul mediu net pe economie.

În plus, acestea vor primi și titlul și medalia de „Mamă Eroină”.

Această indemnizație viageră se va actualiza anual în funcție de salariul mediu net pe economie și nu va ține cont de alte venituri pe care familia le obține.

Totodată, indemnizația va fi neimpozitabilă. Femeile care vor dori această indemnizație viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

„Cred că o femeie care naște, crește și se ocupă de educația a trei sau mai mulți copii, poate fi numită Mamă Eroină. Statalitatea noastră depinde de numărul populației.

Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetățeni în anul 2050. Să ne gândim la creșterea natalității și cred că este de o importanță națională pentru a nu dispărea ca popor”, a declarat deputatul Ninel Peia cu câteva luni în urmă.

 

Sursa:  Elena Condurache




Categorii